Ministrul Justiției se așteaptă la o decizie echilibrată din partea CEDO

Sursa foto: Vrancea24

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, așteaptă cu interes decizia-pilot a Curții Europeane a Drepturilor Omului de mâine, referitoare la situația din penitenciare.

El susține că Executivul a luat măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor din închisori. Printre acestea se numără modernizarea unor penitenciare și construcţia de clădiri noi.

De asemenea, ministrul a apreciat că legea graţierii este un proiect complex, care va rezolva o mică parte a problemelor din sistem.

Prin urmare, se aşteaptă la o decizie echilibrată din partea CEDO pe această temă.

”Cu speranţa faptului că judecătorii europeni cunosc realitatea din România, că judecătorii europeni nu se aşteaptă ca peste noapte noi să fim cei mai buni şi să îndeplinim cele mai ridicate standarde, judecătorii europeni să constate voinţa, determinarea, buna noasră credinţă spre ireversibilitate, spre îndeplinirea standardelor europene, spre respectarea cerinţelor de detenţie, evident, din peniteniciare”, a declarat ministrul Justiției.

Vă reamintim că CEDO a amenințat România cu o amendă de 80 de milioane de euro pentru condițiile din închisori. Există însă și varianta ca Guvernul să primească un termen pentru a remedia această problemă.

În ceea ce privește legea grațierii, plenul Senatului a aprobat astăzi solicitarea Comisiei juridice de prelungire a termenului pentru dezbaterea proiectului, în condiţiile în care mâine actul normativ ar fi trebui să treacă tacit de acestă Cameră.
Prin urmare, legea va mai fi dezbătută timp de 15 zile.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.