Hoții nu au limite

Poliţiştii bucureșteni au reţinut un bărbat, în vârstă de 57 de ani care, sub pretextul că este preot, a săvârşit mai multe infracţiuni de înşelăciune.

Acesta susținea ca ține slujbe religioase pentru „însănătoşirea şi îmbogăţirea enoriaşilor” şi pentru rezolvarea problemelor acestora, în schimbul unor sume de bani.

Bărbatul, care se dădea drept preot de şase ani, ar fi creat un prejudiciu total de 16.000 de lei.

Din investigaţiile desfăşurate a rezultat faptul că cel în cauză acţiona atât pe raza municipiului Bucureşti cât şi în alte judeţe şi inducea în eroare persoanele vătămate, susţinând totodată că are o chilie pe muntele Athos, iar banii îi sunt necesari pentru construcţia unui schit pe munte.

În urma investigaţiilor, la domiciliul acestuia au fost găsite mai multe obiecte bisericeşti printre care şi două icoane de patrimoniu luate în urmă cu aproximativ trei ani de la o mănăstire din Sinaia.

Falsul preot a fost reţinut, urmând a fi prezentat magistraţilor, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de înşelăciune.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.