Ce fel de muzică le place câinilor?

Câinii preferă muzica reggae și soft rock, au declarat cercetătorii de la Universitatea din Glasgow, Irlanda de Nord, după ce au studiat reacția şi comportamentul animalelor în momentul în care acestea ascultau muzică. Studiile s-au desfășurat cu participarea Societăţii pentru Prevenirea Cruzimii faţă de Animale, (SPCA). Oamenii de știință nord-irlandezi au difuzat diferite stiluri de muzică și au evaluat comportamentul canin și schimbările produse asupra animalelor.

După cum s-a stabilit în urma acestui studiu, fiecare câine avea propriile „preferinţe” pentru muzică. Animalele au mai „ascultat” muzică pop și muzică clasică. În acest context, trebuie remarcat faptul că atunci când ascultau muzică reggae și soft rock, bătăile inimii şi nivelul de stres al câinilor se reduceau în mod semnificativ. SPCA anunță că vor monta în fiecare adăpost pentru câini sisteme de sonorizare pentru difuzarea muzicii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.