Jackie – excelenţa în văduvie

Excelenta dramă biografică „Jackie”, nu a avut parte de prea multă publicitate la noi, în ciuda faptului că interpreta rolului titular, Natalie Portman, a fost nominalizată la Globul de Aur şi premiul BAFTA pentru performanţa sa actoricească, fiind şi favorita absolută la Oscar. Şi chiar merită văzut acest film, fie doar şi pentru două imagini cu care pleci de la vizionare: Jackie în taiorul roz pătat de sângele soţului ei, rătăcind pe culoarele Casei Albe sau încercând, parcă fără succes, să-şi cureţe faţa de acesta, sau îmbrăcată complet în negru, cu chipul acoperit de văl în timpul procesiunii mortuare. Probabil că şi datorită acestor momente, filmul reuşeşte să se menţină, la mai bine de o lună de la lansare, cu câte o proiecţie în fiecare seară la Cinema City Cotroceni, rulând, când şi când, şi la Cinema Elvira Popescu.

„Jackie” urmăreşte drama Primei Doamne a Statelor Unite în cele patru zile dintre asasinarea preşedintelui John F. Kennedy, petrecută în 1963, în Dallas şi înmormântarea lui. Personajul titular spune că în acest timp a pierdut „iubirea vieţii sale”, dar a câştigat „dragostea unei întregi naţiuni”. Povestea acestor zile este ţesută din amintirile lui Jackie depănate în timpul interviului acordat unui reporter la câţiva ani după tragedie, şi pe care acesta îl va pune pe hârtie într-o manieră care să mulţumească atât publicul, cât şi pe fosta Primă Doamnă. Printre aceste amintiri se numără şi turul televizat al Casei Albe, primul de acest fel, iniţiat de Jackie, care s-a străduit să facă din reşedinţa Preşedinţilor americani şi un fel de muzeu de istorie a acestora, dar şi un loc de elită a culturii, prin recitalurile organizate de ea acolo.

Pe măsură ce interviul se desfăşoară, publicul devine martorul trăirilor acestei femei complexe, cu durerile, spaimele şi îndoielile sale în legătură cu rolul ei în familie, în lume, în istorie. Şi, apropo de istorie, Jackie face paralela dintre sfârşitul lui Lincoln şi cel al soţului ei, cautând răspunsuri, care să dea un sens haosului de trăiri care e realitatea. Aşa se ajunge şi la Dumnezeu şi credinţă. Şi dacă toate acestea par mai curând subiective, avem şi un conflict ceva mai obiectiv legat de înmormântarea lui John F. Kennedy: văduva doreşte să organizeze o procesiune asemănătoare cu cea a lui Lincoln, la care noua administraţie prezidenţială se opune de teama paranoică a unui alt atentat.

Dramă biografică „Jackie” se remarcă atât prin modul în care actorii din distribuţie îşi reuşesc rolurile cât şi prin coloana sonoră, ieşind în evidenţă o arie preferată de Kennedy din musical-ul „Camelot” de pe Broadway, ce devine laitmotivul filmului sugerând şi absenţa celui iubit, care a deschis în văduvă un gol de neumplut. Dar, mai ales imaginea, în culori pale cu lumină diminuată, este remarcabilă şi semnificativă, aproape totul, până la detalii, evocând doliul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.