Live by Night / Legea nopţii – Oamenii puternici nu trebuie să fie cruzi

Nu putem trece cu vederea noul film scris şi regizat de Ben Affleck, care şi joacă în drama cu accente sociale „Live by Night”, ce ecranizează romanul omonim scris de co-scenaristul Dennis Lehane. Acţiunea se desfăşoară în era prohibiţiei, la mijlocul anilor 20’ ai secolului trecut – excelent reconstituiţi prin decoruri, costume şi atmosferă – când traficul ilegal de alcool punea toată puterea în mâinile bandelor de gangsteri, iar reprezentanţii legii nu mai puteau să ţină pasul.

Ben Affleck interpretează foarte bine personajul central al filmului, pe Joe Coughlin, fiul inspectorului şef al poliţiei din Boston, care, după experienţa traumatizantă trăită pe frontul francez al Primului Război Mondial se întoarce în Statele Unite şi trăieşte timp de 10 ani ca un proscris chiar în aceeaşi casă cu tatăl său, bine jucat de Brendan Gleeson, înainte ca lucrurile să ia o ia razna complet datorită… iubirii pe care o poartă amantei şefului mafiei irlandeze.

Abia scăpat cu viaţa şi din închisoare, Joe trece în tabăra adversă, cea a mafiei italiene condusă de don Maso Pescatore, ce are drept moştenitor un prost şi orgolios. Joe consideră organizarea ierarhică a vieţii de gangster o nenorocire la fel de mare ca ierarhia militară, aşa că îi e greu să primească ordine vrând să-şi facă propriile reguli. Ceea ce îi e oarecum permis de faptul că este trimis tocmai în sudul încă rasist, în Tampa, unde preia producţia şi distribuţia de rom, cu ajutorul a doi tineri fraţi cubanezi, dintre care educata şi foarte inteligenta Graciela, interpretată foarte senzual de Zoe Saldana, îi devine iubită, apoi soţie şi mama copilului lor.

Despre personajul Joe, Ben Affleck a declarat: „Ceea ce mi s-a părut cel mai uimitor la el este că, deşi încalcă legea şi îşi creează propriile reguli, are o moralitate a sa, care-l împiedică să se considere unul dintre ei, un gangster.” Aici vede Graciela şansa lui de izbăvire. Tot mântuirea o caută şi a treia femeie cu care Joe se intersectează: Loretta Figgis, fiica încântătoare şi uneori naivă a şefului poliţiei din Tampa bine jucat de Chris Cooper. În foarte buna interpretare dată de Elle Fanning, Loretta devine victima traficanţilor de droguri şi de persoane şi, o dată întoarsă acasă, primeşte forţa de a propovădui, în chip sectar, pentru o viaţă demnă de epoca victoriană.

Făţărnicia manipulativă este, de altfel, una dintre faţetele societăţii americane incriminată de drama cu accente sociale „Live by Night”, ce rulează la cinematografe de mall cu titlul „Legea nopţii”. Şi aveţi toate motivele să vizionaţi acest film prin care Ben Affleck aduce un omagiu producţiilor cu gangsteri clasice marca Warner Bros., pentru că pe lângă calităţile sale deja menţionate, trebuie adăugate: montajul şi coloana sonoră foarte bune, foarte reuşitele interpretări ale actorilor din distribuţie, dar mai ales foarte frumoasa imagine, care transformă peisajul într-un adevărat personaj.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.