Părinții trebuie să ducă un stil de viață activ pentru a fi un bun exemplu pentru copiii lor

copii,parinti,ingrijire copii

Copiii preiau foarte multe lucruri de la părinții lor, precum vocabularul, convingerile și chiar tonalitatea vocii. După acum arată un nou studiu, efectuat recent, gradul de activitate fizică al părinților are o influență directă asupra activității pe care o face în fiecare zi copilul.

Cercetătorii au monitorizat timp de trei ani peste o mie de cupluri, atât pe părinți, cât și pe copiii acestora. Aproximativ 60% dintre copiii monitorizaţi aveau o greutate normală, 30% aveau o greutate în exces, iar 10% sufereau de obezitate. Peste 75% dintre părinții care au luat parte la studiu aveau exces de greutate, relatează publicaţia „The Daily Mail”.

Cercetările efectuate cu ajutorul unor tehnologii speciale au permis monitorizarea gradului de activitate fizică al voluntarilor.

Experţii au descoperit o legătură strânsă între activitatea copiilor și cea a părinților. Ca urmare, pentru fiecare minut, pe care părintele îl petrecea stâd pe scaun, gradul de activitate fizică al copilului se reducea cu 0,10 minute, și, dimpotrivă, la fiecare minut de activitate fiizică desfășurată de adulţi, activitatea fizică a copilului creștea cu 0,6 minute.

Cercetătorii le recomandă adulților să fie cât mai activi fizic, astfel ca părinții să devină un bun exemplu pentru copiii lor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.