Agenda Parlamentului European pentru săptămâna 9 – 15 ianuarie 2017

Sursa foto: birdbh.org

Noul portofoliu al Comisarului Oettinger

Comisarul Günther Oettinger va fi audiat de trei comisii parlamentare pentru noul său portofoliu pentru Buget şi Resurse Umane. Noile sarcini au fost atribuite Comisarului Oettinger de către Preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, în urma demisiei Vice-Preşedintei şi Comisarului responsabil de buget şi resurse umane, Kristalina Georgieva. (Luni la 19:00, ora României)

Refugiați

Comisia pentru libertăți civile va discuta despre punerea în aplicare a acordului între UE şi Turcia privind refugiații și migranții, situația actuală privind operațiunile de relocare și recomandarea Comisiei de a relua transferurile de refugiați în Grecia în temeiul Convenției de la Dublin. Într-o dezbatere separată, directorul UNHCR pentru Europa, Vincent Cochetel, va prezenta propuneri pentru o mai bună protecție a refugiaților în UE. (Joi)

Roboți

Propunerile pentru primul set de norme la nivelul UE pentru a aborda problemele juridice și etice ridicate de utilizarea sporită a roboticii și inteligenței artificiale vor fi votate în Comisia pentru afaceri juridice. Deputații vor solicita o propunere de legislație care să definească cine este responsabil pentru acțiunile roboților, creșterea gradului de siguranță, și care să introducă un cod de conduită în acord cu principiile etice fundamentale. (Joi)

Președinția malteză a Consiliului UE

Miniștrii maltezi vor prezenta prioritățile Președinției Consiliului în domeniile securității și justiției și al sprijinului acordat întreprinderilor din UE. Acestea vor fi dezbătute cu comisiile pentru Libertăți civile și Afaceri juridice. (Joi)

Pregătirea sesiunii plenare

Grupurile politice se vor pregăti pentru alegerea președintelui, a celor 14 vicepreședinți și cinci chestori ai Parlamentului European, precum și pentru stabilirea componenței tuturor comisiilor parlamentare. Ei vor pregăti, de asemenea, o dezbatere cu prim-ministrul maltez, Joseph Muscat, în privinta programului noii președinții a Consiliului UE.

Agenda președintelui

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, se va întâlni marţi cu comisarul pentru Migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, și cu președintele Grupului la nivel înalt privind resursele proprii, Mario Monti. Președintele Schulz se va întâlni joi cu noul prim-ministru al Noii Zeelande, Bill English, întâlnire urmată de o declaraţie de presă. În aceeași zi, el se va întâlni cu președintele Adunării Naționale din Franţa, Claude Bartolone.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.