UPDATE: Dragnea a anunțat când va fi prezentată structura noului Cabinet

UPDATE 17:35 – Președintele Klaus Iohannis este de acord cu programul PSD al Guvernului, astfel că jurământul de învestitură va avea loc miercuri, pe 4 ianuarie.

UPDATE 17:00 – Proiectul de buget pentru anul viitor este finalizat, iar el va fi adoptat în ultimele zece zile ale lunii ianuarie, a declarat liderul social-democraților, Liviu Dragnea.

—————

Coaliția PSD – ALDE a dat dovadă de răbdare, înțelegere și responsabilitate, a declarat președintele social-democraților, Liviu Dragnea, după desemnarea de către șeful statului a lui Sorin Grindeanu în funcția de premier.

Dragnea a propus ca jurământul de învestitură pentru membrii Guvernului să aibă loc miercuri la ora 19:00.

El a adăugat că structura Cabinetului va fi prezentată marți.

„Am stabilit care este calendarul de acțiuni pentru zilele următoare, pentru a avea un Guvern instalat în cel mai scurt timp”, a declarat Dragnea, într-o conferință de presă.

Astfel, marți, 3 ianuarie, la ora 10:30, vor avea loc Birouri permanente la Camera Deputaților și Senat, iar la ora 12:00 ambele foruri legislative se vor reuni în plen.

Tot marți, de la ora 14:00, forurile de conducere ale PSD și ALDE — Comitetul Executiv, respectiv Biroul Politic — vor aproba lista viitorului Cabinet, iar de la ora 15:00 va avea loc întâlnirea grupurilor reunite PSD — ALDE, pentru a avea o prezentare scurtă a fiecărui ministru, urmând ca între orele 16:00 și 16:30 să aibă loc depunerea de premierul desemnat a listei Executivului și a programului de guvernare.

Pe 3 ianuarie, de la ora 17:00, va avea loc ședința Birourilor permanente reunite pentru a aproba ordinea de zi de miercuri, 4 ianuarie.

„Miercuri, 4 ianuarie, între orele 8:00 dimineața și 14:00, va avea loc audierea membrilor Guvernului în comisii. Între orele 15:00 și 18:00 vor avea loc prezentarea programului de guvernare, dezbatere și votul de învestitură. Sub rezerva acceptării de către președintele României — o să trimitem o scrisoare comună — propunem ca pe 4 ianuarie, la ora 19:00, să aibă loc ceremonia depunerii jurământului pentru membrii Guvernului”, a mai spus președintele PSD.

Joi, 5 ianuarie, de la ora 9:00, va avea loc ședința Biroului permanent al Senatului, cu legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, dezbateri în comisiile din acest for, iar de la ora 12:00 este programat plenul Senatului. Totodată, de la ora 13:00 va avea loc ședința Biroului permanent al Camerei Deputaților, între orele 14:00 — 15:00 dezbateri în comisii, iar între orele 15:00 — 16:00 va fi votul final în plenul Camerei pentru legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe.

Pe de altă parte, premierul desemnat Sorin Grindeanu a declarat că a primit vestea că nominalizarea sa a fost acceptată de către șeful statului printr-un sms pe telefon cu textul „Succes. Klaus Iohannis”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.