De Crăciun nu vom avea parte de zăpadă sau ger, în București

Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni, temperaturi în general normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor, precum și precipitații sub formă de ninsoare, în special după data de 28 decembrie, reiese din prognoza ANM, valabilă pentru perioada 19 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017.

În zona Munteniei, temperatura va fi în general în creștere, iar ca medie regională, în prima săptămână se vor înregistra valori maxime cuprinse între un grad și 3 grade Celsius, respectiv minime între -7 și -3 grade.

În săptămâna a doua de prognoză, temperaturile maxime nu vor depăși 4 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între -4 și -3 grade Celsius.

Precipitații, slabe cantitativ, vor fi posibile începând cu data de 28 decembrie, până atunci probabilitatea de semnalare a acestora fiind scăzută.

La munte, în prima săptămână de prognoză, temperaturile maxime se vor încadra, în medie, între -4 și 3 grade, iar cele minime între -11 și -5 grade.

Cele mai mari valori se vor înregistra în după-amiaza zilei de 22 decembrie, respectiv dimineața zilei de 23 decembrie.

Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, maximele vor oscila în jurul valorii de zero grade, iar noul an începe cu o maximă, în medie, de aproximativ -1 grad, în timp ce media minimelor va fi între -7 și -6 grade Celsius.

Ninsorile sunt de așteptat începând din 28 decembrie.

Până atunci, condițiile de semnalare a acestora vor fi reduse.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.