Administrația Consolidării, 65 de angajați și o legislație potrivnică!

Consilierii municipali au adoptat, astăzi, organigrama și statul de funcții al Administrației Municipale pentru Consolidare.
Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic va avea 65 de angajați, dintre care 8 funcții de conducere, potrivit unui proiect adoptat astăzi de Consiliul General al Municipiului București. Dintre cei 65 de angajați, 20 vor fi pe funcții contractuale, restul fiind funcții publice.

Obiectul de activitate al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic îl constituie:
-reducerea riscului seismic al construcțiilor existențe în Municipiul București, în contextul atenuării efectelor unui potențial cutremur și acționează pentru realizarea măsurilor de intervenție la construcțiile care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice.
-elaborarea de programe de acțiuni pentru punerea în siguranță din punct de vedere sesimic al construcțiilor existențe în Municipiul București, monitorizează acțiunile de intervenție pentru reducerea riscului seismic, respectiv: expertizarea tehnică, proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare.
-programarea, pregătirea, contractarea, urmărirea, executarea, decontarea și recepția lucrărilor de intervenții-consolidări, aferente construcțiilor cu destinația de locuința, în condițiile legislației în domeniul reducerii riscului seismic al construcțiilor existențe.

Până acum, se ocupă de consolidarea clădirilor cu risc seismic Serviciul Consolidări al Primăriei Capitalei, care avea 8 angajați. Atribuțiile acestui serviciu vor fi preluate de către Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Bugetul Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic urmează să fie votat în 30 de zile de Consiliul General al Municipiului București la propunerea primarului Capitalei.

În context, trebuie menționat faptul că principala piedică pe care o întâmpină programul de consolidare a clădirilor cu bulină roșie constă în prevederea legislativă care cere acordul tuturor proprietarilor dintr-un imobil, pentru a putea demara consolidarea acestuia.
Pentru depășirea acestui obstacol, sunt necesare modificări legislative, astfel încât, odată declarată o clădire pericol public, în urma unei expertize, aceasta să poată fi evacuată de către Municipalitate, pentru a fi consolidată.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.