România este membru al CERN

România este de astăzi membru al CERN.

Drapelul țării noastre a fost înălțat la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară de la Geneva, cel mai mare centru de cercetare la nivel mondial în domeniul fizicii particulelor.

La ceremonie a participat și președintele Klaus Iohannis, care a fost însoțit de o delegație de cercetători români.

Șeful statului a declarat că aderarea țării noastre la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară reprezintă o recunoaștere a excelenței românești în acest domeniu.

Cel mai important beneficiu obținut după dobândirea calității de membru al CERN este impactul direct asupra activității de cercetare pe termen lung în România.

În plus, țara noastră are oportunitatea de a produce, dezvolta și furniza echipamentele științifice necesare pentru ca proiectele de cercetare să fie finalizate.

Mai mult, statutul de membru al acestei organizații poate facilita transferul de tehnologie și expertiză în domeniul industrial românesc, cu avantaje economice, a precizat președintele Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.