Trafic intens la punctele de trecere a frontierei

Traficul la punctele de trecere a frontierei se intensifică, atât la ieşirea din ţară cât şi la intrare. Drept urmare, echipajele de poliție au fost suplimentate, iar numărul controalelor a crescut.

Poliția de Frontieră urmărește, astfel, să reducă timpul de așteptare în trafic.

Anul acesta, numărul românilor care au trecut graniţa a crescut cu aproape 25 de procente, spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră, inspectorul Alexandra Popescu.

”În perioada sezonului estival, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 14,8 milioane de persoane. În aceeaşi perioadă a anului trceut, au trecut frontiera 12 milioane de persoane, fiind înregistrată în acest an o creştere cu 23% a traficului de călători. Mai mulţi români probabil au decis să vină în ţară, din cei care lucrează în străinătate, să-şi petreacă concediile, şi totodată este sfârşitul sezonului estival, când oamenii încă mai profită de aceste zile de vară să meargă în vacanţă.

Atâta timp cât noi avem trafic, aceste măsuri se vor menţine, să venim în sprijinul participanţilor la trafic”, a explicat Alexandra Popescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.