UE, SUA si dilema globala

Analistii politici din lumea intreaga au intrat in fibrilatie: Putin s-a pupat cu Erdogan la Sankt Petersburg!

Dupa ce s-au injurat ca la usa cortului acum 9 luni, Moscova si Ankara au descoperit ca de fapt au mai multe interese in comun decat pricini de cearta, si ca, mai nou, au si un inamic comun: Occidentul.

Ca Rusia nu scapa nicio ocazie sa demonstreze ca politica de «containment» nu are sanse de reusita, asta se stie de mult.

Noutatea este ca acum ea se foloseste chiar de unul din «pilonii» pe care NATO isi baza aceasta politica, si anume Turcia. O Turcie care a devenit bogata si puternica gratie banilor pompati de europeni si americani in cautare de profituri bune, dar care acum se simte suficient de tare pe pozitii ca sa lanseze ultimatumuri si catre Europa si catre SUA.

In ce priveste Europa, Erdogan nu s-a sfiit sa declare fara ocolisuri ca UE are mai mare nevoie de Turcia decat are Turcia nevoie de UE.

In ce priveste SUA, noul sultan nu a fost la fel de sfidator (in fond cea mai mare parte a armelor sale sunt de fabricatie americana), dar tot a amenintat ca insistentele Washingtonului pentru democratie risca sa compromita relatiile bilaterale.

Este putin probabil (dar nu imposibil) ca Erdogan sa-si duca amenintarea pana la inchiderea bazei de la Incirlik, dar tot a facut a repetitie generala acum o saptamana si ceva, cand a inconjurat baza cu nu mai putin de 7000 de politisti, ca sa le aduca aminte americanilor ca sunt in tara LUI.

Raman  multe intrebari si in ce priveste scena cu «pupat piata Independentii» in varianta Sankt Petersburg. A renuntat Erdogan la planul sa-l rastoarne pe Bachar Al-Assad ? Daca da, ii va fi greu sa justifice in fata supusilor care se aduna cu milioanele sa-l ovationeze, imaginea sa de «om forte». A renuntat Putin sa-l sprijine pe actualul sef de la Damasc ? Daca da, inseamna sa dea cu piciorul la o pozitie de forta care ii permite sa joace rolul de arbitru in Orientul Mijlociu in mai mare masura decat SUA.

Singurul lucru sigur este ca acum europenii si americanii trebuie sa aleaga: ori decid sa respecte «la litera» principiile democratice care stau la baza UE si a NATO, si atunci vor fi nevoiti sa adopte o pozitie mult mai transanta fata de calea autoritarista si islamista impusa de Erdogan, ori isi acopera pudic ochii in fata noilor realitati din Turcia ca sa salveze «flancul Estic» al Aliantei si, cu aceeasi ocazie, sa salveze si investitiile facute in economia turca.

In oricare dintre variante, UE si SUA ies in pierdere.

In al primul caz pierd profituri (foarte) grase si controlul asupra singurei tari islamice care parea la un moment dat ca este «occidentalizabila».

In al doilea caz pierd iremediabil imaginea internationala, pe care s-au chinuit sa o construiasca timp de zeci de ani, de campioni fara frica si fara prihana ai democratiei si statului de drept.

Cum ar spune Caragiale: din aceasta dilema nu puteti iesi !

 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.