Tom Cruise a început filmările la o nouă peliculă „The Mummy”

În Namibia au început filmările la o nouă peliculă „The Mummy”, cu Tom Cruise, în rolul principal.
Filmările au debutat pe la sfârşitul săptămânii trecute, în zece locuri, la 400 de kilometri vest de capitala statului sud-african, Windhoek, în oraşul port la Oceanul Atlantic, Walvis Bay, şi împrejurimi. Actorului principal, Tom Cruise, i s-au alăturat deja alţi actori, care vor apărea în acest film, Annabelle Wallis, Russel Crowe şi Courtney Vance, precum şi regizorul Alex Kurtzman.

Potrivit lui Sean Daniel, producătorul filmului, staff-ul este alcătuit din 650 de persoane, dintre care 200 sunt namibieni, care sunt mândri de faptul că în film vor figura peisaje de o frumuseţe rară din această ţară. „Namibienii ne-au primit cu braţele deschise” – a precizat Sean Daniel, în comunicatul său. După filmul horror „The Mummy” din 1932, cu actorul britanic Boris Karloff, în anul 1998, a apărut filmul de aventuri, intitulat „The Mummy”, în regia lui Stephen Sommers, avându-i în rolurile principale pe Brendan Fraser şi Rachel Weisz. Această producţie a avut două continuări „The Mummy Returns” şi „The Mummy: Tomb of the Dragon Emperor”.

În noul film „The Mummy”, Tom Cruise, împreună cu unităţile speciale de puşcaşi marini, caută ascunzişurile teroriştilor în deşertul irakian, însă găsesc doar jefuitori de morminte în cavoul unei regine din timpuri străvechi. Filmul de aventuri va apărea în cinematografe cel mai probabil în vara anului 2017.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.