RADET – ELCEN, soluţie pe termen scurt

În urma întâlnirii dintre reprezentanții Regiei de Termoficare si cei ai Electrocentrale Bucuresti , s-a stabilit că această din urmă institutie va micsora poprirea de pe conturile RADET, astfel încât regia de termoficare să aibă la dispozitie cel putin 16 milioane de lei pe lună. Dintre acestia, 14,4 milioane lei reprezintă fondul de salarii lunar, iar diferenta de 1,6 milioane de lei va fi folosită pentru interventii sau reparații. Această întelegere vizează lunile mai si iunie.

La ieșirea de la negocieri, liderul sindicalistilor de la RADET, Ioana Stoica a declarat că soluția propusă de reprezentantii ELCEN nu îi multumeste pe protestatari, deoarece poprirea conturilor Regiei ar trebui micșorata pe termen mult mai lung, pentru a permite efectuarea reparațiilor la rețeaua primară de distributie a apei calde si căldurii. În caz contrar, functionarea sistemului de termoficare, în toamna si iarna viitoare, va fi pusă sub semnul incertitudinii.

La rândul său, președintele Consiliului de Administratie al RADET, Gabriel Dumitrascu, a subliniat că este nevoie de o soluție pe termen lung la problema RADET. Aceasta ar presupune modificări ale legislației, care să asigure sistemelor de termoficare o bună functionare. Dumitrascu a mai afirmat că a transmis Guvernului propunerea de modificare legislativă pe care Executivul  ar putea să o promoveze printr-o ordonanță de urgență, astfel încât să devină aplicabilă până în această iarnă.

Directorul general al ELCEN, Marcel Nicolaescu, a afirmat că s-a ajuns la un acord în ceea ce privește solutia micsorarii popririi pe conturile RADET, pentru lunile mai si iunie. Pe termen mediu, trebuie să se astepte alegerea noului primar al Capitalei si a noului Consiliu General al Municipiului București; apoi se vor relua negocierile.

Astazi sindicaliștii de la RADET au protestat din nou deoarece conducerea ELCEN nu semnase un protocol cu regia se termoficare, prin care să fie redusa poprirea pusă de ELCEN pe conturile RADET.

Autor text: Mircea Apostolescu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.