Cele mai interesante evenimente din București – 18 mai 2016

CINEMA

La Cinema Muzeul Ţăranului în cadrul „Galei filmului documentar de artă”, de la ora 18:00, sunt proiectate gratuit, în prezenţa autorilor, producţiile: „Statuile nu mor. Eu, da? Ion Moacă din Pietroasele” de Francisc Marz şi „Constantin Brâncuşi – Coloana sau lecţia despre infinit” de Laurenţiu Damian.

La Cinemateca Eforie este Ziua marilor autori, de la ora 17:00 fiind prezentat al doilea calup de filme ale lui Charles Chaplin realizate de studiourile First National.

MUZICĂ

Programul zilei la Festivalul EUROPAfest.

  • De la ora 19:00, la Sala Teatrelli, în cadrul Bucharest International Jazz Competition cântă: JAZZ & CHOCOLATE DUO (Italia), TRIISM (SUA) şi MIHALY BAZSINKA QUARTETT (Ungaria).
  • De la ora 20:00, în cadrul Caffe Festival Ibis, la Caffe Ibis Nord cântă: MIGUEL ANGEL LOUS JAZZ GROUP (Olanda, Columbia, SUA, Belgia), MICHAL PUCHOWSKI VIBE QUARTET (Polonia) şi AUSFAHRT (Germania).

Pianista Dana Borşan, vă invită din nou la un frumos recital intitulat „Romantic pur”, pe care-l susţine de la ora 19:00 pe scena Sălii Radio, având în program Studii simfonice de Schumann şi trei creaţii ale lui Chopin: Sonata în si bemol minor, Scherzo în do diez minor şi Balada în la bemol major.

Sub patronajul Excelenţei Sale Domnului Thomas Baekelandt, Ambasadorul Regatului Belgiei în România, la sala mică a Ateneului Român, de la ora 19:00, începe recitalul cameral „Interferenţe muzicale Belgia-România” susţinut de artişti români care interpretează lucrări belgiene.

Tot de la ora 19:00, la Institutul Balassi în cadrul ciclului „Tineri muzicieni lansaţi la Centrul de Cultură din Arcuş” susţine un recital chitarista Ana Maria Iordache, care interpretează lucrări de: Miquel Llobet, Agustin Barrios Mangore, Johann Kaspar Mertz şi Enrique Granados. Recitalul este precedat, de la ora 18.30’, de vernisajul expoziţiei „7 oraşe de tezaur”, o selecţie din ilustraţiile deosebite ale volumelor din seria Kincses Képeskönyv (Carte cu ilustrate de tezaur), realizate de graficiana clujeană Jánosi Andrea, oraşele fiind: Cluj, Târgu Mureş, Sighişoara, Visegrád, Oradea, Sfântu Gheorghe, Székesfehérvár.

Julio Iglesias susţine un concert, de la ora 19:30, la Sala Palatului, în cadrul turneului mondial de promovare a noului său album, „Mexico”.

Delia şi band-ul ei dau un show de excepţie în Hard Rock Cafe, începând cu ora 21:30.

CARTE, LITERATURĂ

Azi începe cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti ce durează până pe 22 mai. Programul primei zile cuprinde:

– de la ora 16:30, la Salonul „Carol I” al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, lansarea cărţii „Timp cu poeţi morţi”, în prezenţa autorului, Ko Un;
– de la ora 19:00, în Aula aceleaşi Biblioteci, lecturi publice de poezie susţinute de Adrian Alui Gheorghe, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Gabriel Chifu, Ioana Crăciunescu, Caius Dobrescu, Gellu Dorian, Ioana Nicolaie, Marius Oprea, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Eugen Suciu, Robert Şerban, Pavel Şuşară, Călin Vlasie;
– tot de la ora 19:00, la Conceptual Lab are loc discuţia „Intercultural Bridges” cu Andriy Lyubka (Ucraina), moderată de Miruna Vlada şi urmată de lectură de poezie;
– de la ora 21:00, la Green Hours Café, lecturi publice de poezie susţinute de Dumitru Bădiţa, Ionelia Cristea, Gabriel  H. Decuble, Denisa Pişcu, Ofelia Prodan, Adrian Pârvu, Paul Vinicius şi muzică interpretată de Mircea Tiberian (pian) şi Anita Petruescu (voce).

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, de la ora 19:00, are loc lansarea romanului „Mireasa tânără“, semnat de scriitorul italian, Alessandro Baricco care participă la eveniment alături de: Ezio Peraro, directorul Institutului Italian de Cultură din România, Cătălin Ştefănescu, scriitor şi realizator de emisiuni TV, traducătoarea Gabriela Lungu şi scriitorul Radu Paraschivescu.

ANIVERSARE

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, astăzi este sărbătorită „Ziua prietenilor” pe ritmuri de cântec şi joc tradiţional cu Grupul Kymata al Filialei Ploieşti a Uniunii Grecilor din România, Grupul folcloric Reabinuşca al ruşilor lipoveni din Jurilovca, Ansamblul folcloric Csanka Torony din Tomeşti, Harghita, rapsodul popular Ion Creţeanu şi Ansamblul folcloric Doina Oltului din Slatina.

De la ora 17:00, este vernisată expoziţia „Cultura românească întâlneşte culturile lumii”, realizată în parteneriat cu misiuni diplomatice din România, în cadrul căreia sunt expuse machete de case şi alte construcţii tradiţionale din Algeria, Federaţia Rusă, Grecia, Indonezia, Qatar, România, Spania, SUA, Thailanda, Turcia şi Ungaria

CONFERINŢE

La sala Tancred Bănăţeanu a Muzeului Ţăranului Român, de la ora 17:00, are loc conferinţa „Ion Raţiu – Un destin pentru România”, cu prilejul expoziţiei omonime şi în prezenţa lui Nicolae Raţiu şi a lui Petre Răileanu, curatorul jurnalelor lui Ion Raţiu, Bucureşti fm este partener media al evenimentului.

Florian Lungu muzicolog, realizator şi prezentator de emisiuni de jazz, prezintă „Performanţe de virtuozitate în jazzul autohton şi mondial” la cea de-a şasea întâlnire cu publicul a Clubului de Jazz şi Blues al Institutului Cultural Român care începe, de la ora 19:00, cu o expunere audio-video.

REDESCHIDERE

Muzeul Nicolae Minovici din Bucureşti va fi redeschis astăzi, ocazie cu care va fi inaugurată expoziţia temporară „Istoria Medicinii în Bucureşti”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.