Premieră în medicină! A fost conceput un nou test de diagnosticare rapidă a tuberculozei multirezistente

Rezultatul analizei este gata în 48 de ore. Testul care este recomandat de Organizatia Mondială a Sănătății în lupta împotriva acestei afecțiuni costă în jur de 10 dolari și a fost produs de un laborator german
Tuberculoza multirezistentă ucide anual 190.000 de oameni în intreaga lume.

O etapă critică a fost depăşită în combaterea crizei din sănătatea publică pe care o provoacă tuberculoza multirezistentă, o dată cu crearea noilor teste, afirmă doctorul Mario Raviglione, director al Programului de luptă împotriva tuberculozei. Oficialul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a subliniat zilele trecute, la lansare, că noile recomandări oferă o speranţă sutelor de mii de pacienţi, care pot beneficia acum de un test pentru a determina rapid dacă îndeplinesc sau nu condiţiile pentru o schemă de tratament mai scurtă şi evita astfel efectele secundare presupuse de o terapie îndelungată. Pacienţii vor putea să facă tratamentul complet în jumătate din tipul de până acum şi practic, la jumătate de preţ, a mai spus directorul OMS.

În anul 2014, OMS a estimat că 5% dintre cele 9,6 milioane de cazuri de tuberculoză au dezvoltat o formă multirezistentă a maladiei. Aceasta afectează în fiecare an 480.000 de oameni, dintre care 190.000 nu supravieţuiesc.
Până în 2030, obiectivul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este reducerea cu 80% a incidenţei tuberculozei şi cu 90 de procente a mortalităţii provocate de această boală.

Sursa: Rador

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.