Lucrări edilitare de amploare, în București, la toamnă

Dacă în această primăvară încă ne mai luptăm cu ambuteiajele pe care le creează lucrările la Pasajul de la Piata Sudului, de la toamnă vom avea noi lucrări, în Bucuresti. Este vorba despre lucrările de reabilitare a celor două canale colectoare istorice, A0 si B0, pentru care Primăria Capitalei a semnat contractul la finele lunii trecute.

Conform Municipalității în maximum 15 zile de la semnarea contractului asocierea de firme care a câștigat licitația trebuie să depună garanția de bună executie, după care se va da ordinul de începere a lucrărilor. Va urma etapa de proiectare, a cărei durată este estimată la trei luni. Asa că specialistii de la primărie estimează începerea efectivă a lucrărilor în trimestrul trei al acestui an, adică în toamnă. Deci, dacă toate merg bine, din septembrie, ne putem astepta la noi săpături, în zona centrală a orașului.
Cât despre zonele care vor fi afectate de noile lucrări, traseul celor două mari canale colectoare este paralel cu Râul Dâmbovița, mergând pe ambele maluri ale acestuia si traversând zona centrală a Bucureștiului.
Așadar, lucrările vor afecta, în mare parte Splaiului Independentei.

Reprezentantii Municipalitătii ne asigură că cea mai mare parte a lucrărilor se va desfăsura în subteran. Fireste, va fi, însă, necesară executia unor camere de acces in colectoare, la câteva sute de metri distantă unele de altele, pe arterele de circulație. In zonele acestor camere de vizitare, vor exista restrictii de circulatie, spun cei de la Primăria Capitalei.
O zonă foarte importantă a lucrărilor va fi aceea aferentă subtraversării Bulevardului Mărășești, între intersecția cu Bulevardul Dimitrie Cantemir si intersecția Splaiului Unirii cu Strada Între Gârle, unde se va executa un tronson nou de colector.

Reprezentantii Municipalitatii ne asigură si de faptul că asocierea de firme care va executa lucrările de reabilitare a celor două canale colectoare are obligația de a readuce la starea initială atât carosabilul si trotuarele, cât și spațiile verzi care vor fi afectate de lucrări, dar și că, în contract, este prevăzută o perioadă de garanție a lucrărilor de 12 luni.
Tot conform contractului, lucrările ar trebui să se finalizeze intr-un an si jumătate de la emiterea ordinului de începere. Dat fiind faptul că proiectul este finantat din fonduri europene, respectarea termenului este obligatorie pentru a nu pierde finantarea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.