Mergea și Tecău s-au calificat în finala turneului BRD Năstase Țiriac Trophy

Ultima partidă a zilei a fost așteptată cu sufletul la gură de majoritatea celor care au venit la Arenele BNR.
Florin Mergea și Horia Tecău s-au luptat pe parcursul a trei seturi cu perechea olandeză formată din Koolhof și Middelkoop, pentru accederea în finala turneului de la București.

A fost o partidă aprig disputată, din care învingători au ieșit jucătorii noștri.
După un prim set pierdut cu 6-3, Horia și Florin treziți parcă de acest duș rece, au strâns din dinți și au jucat cum știu ei mai bine, egalând situația la seturi cu un sec 6-2.
Setul decisiv a fost hotărât printr-un super tie-break pe care Tecău și Mergea l-au câștigat până la urmă cu 10-8.
Mâine de la ora 11:30 dublul nostru întâlnește în finala turneului BRD Năstase Țiriac Trophy ultima pe care o găzduiește Bucureștiul, perechea formată din australianul Chris Guccione și brazilianul Andre Sa.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.