Sanda Toma este un exemplu de talent și abnegație

Sanda Toma face parte dintr-o adevărată pleiadă de canotoare de înaltă performanță. Rezultatele obținute într-o foarte scurtă carieră sportivă au îndreptățit România să facă parte din elita mondială a acestui dificil sport.

sanda-tomaDotată cu calități fizice ideale, înzestrată cu ambiție, stăpânire de sine și tenacitate, Sanda Toma a pășit pe calea competițională practicând, la început, atletismul. Mai precis, aruncarea greutății. În virtutea capacităților sale excepționale, după trecerea la canotaj, Sandei Toma i-a fost necesar un singur an de pregătire, era în 1978, pentru a ajunge la nivelul necesar unui campionat mondial, așa cum a fost cel de la Karapiro, Noua Zeelandă, unde reușește un meritoriu loc cinci cu echipajul de 4 vâsle. Prea puțin pentru Sanda Toma.

302345maximLa cererea sa, anul următor, la Bled, în fosta Yugoslavie, concurează la schif simplu și câștigă. Medalia de aur. Urmează, poate cel mai important an competițional: 1980. Anul Olimpiadei de la Moscova. Încă din start se desprinde, de principala sa adversară, care era și favorita probei, rusoaica Antonia Mâșina. În uimirea unei asistențe, care conta pe victoria reprezentantei țării gazdă, Sanda Toma urcă pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Citeste AICI intreaga poveste a Sandei Toma

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.