Sonerii de telefon cu cele mai frumoase cântece ale păsărilor din Deltă

Sursa foto: www.romaristravel.ro

Asociația “Ivan Patzaichin – Mila 23” are un nou proiect, Ghidul de mândrie locală pentru elevii din Delta Dunării. Acesta a fost prezentat la începutul săptămânii, la Crișan, în fața a 70 de copii și profesori din satele Crișan, Caraorman și Mila 23. Cu acest prilej, au fost lansate și 7 sonerii de telefon cu cele mai frumoase cântece ale păsărilor din Deltă.

Ghidul este o colecție de informații, jocuri educaționale și aplicații, ce își propune să îi facă pe elevi conștienți cu privire la valoarea și particularitățile locului lor de baștină. Acesta prezintă, printr-o abordare interactivă și un limbaj lesne de înțeles, noțiuni de biodiversitate, turism responsabil, valori eco și tradiții culturale locale, cu accent pe cele 3 comunități: Crișan, Caraorman și Mila 23.

Cele 3 localități se pot constitui, în mod natural, într-o destinație de ecoturism cu marcă proprie, Delta Vie, ce poate deveni un real exemplu practic de dezvoltare durabilă adecvată Deltei.

Odată cu Ghidul, au fost pregătite, pentru download, 7 sonerii de telefon ale păsărilor din Deltă, în selecția cărora au fost implicați și elevii prezenți la eveniment: Nagâțul (Vanellus vanellus), Mierla (Turdus merula), Pupăza (Upupa epops), Lăcarul mare (Acrocephalus arundinaceus), Rândunica (Hirundo rustica), Grangurul (Oriolus Oriolus) și Boicușul (Remiz pendulinus).

“Când eram eu copil, Delta Dunării era oarecum diferită de cea de astăzi, parcă mai naturală și mai aproape de suflet. Iar oamenii care o locuiau erau mult mai atenți la rostul naturii și al lumii. Aveau sentimentul că Delta e a lor și că are nevoie de grija lor, la fel cum și Delta se îngrijea de ei. Și pe atunci se pescuia, și cu setca, și cu prostovolul, și cu năvodul, însă se aplicau reguli nescrise, de protejare a resurselor și de respectare a tradiției, pe care cine nu le respecta avea de-a face cu întreaga comunitate.

Astăzi, când există o preocupare constantă pentru reîntoarcerea la natură și la o viață armonioasă, cred că e momentul potrivit să reînvățăm această știință sacră a echilibrului între om și mediu, și să-i îndemnăm pe copii să se bucure de bogăția naturală a Deltei și extraordinara moștenire culturală a acestui loc binecuvântat” a spus Ivan Patzaichin.

Pachetul educațional, format din Ghidul de mândrie locală și cele 7 sonerii de telefon, este disponibil pentru descărcare pe www.ecoturism.ecodeltadunarii.ro și poate fi utilizat nu doar de către profesori, ci și de operatori de turism, autorități locale, asociații de pescari sau de birdwatching, biblioteci, muzee și centre de documentare, precum și de toți pasionații de Delta Dunării.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.