Cele mai interesante evenimente din București – 19 aprilie 2016

CINEMA

Programul zilei la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti.

  • La Cinema Elvira Popescu:
    – de la ora 18:00, „Ma Ma”, cel mai recent film al lui Julio Medem, care este drama unei profesoare şomere diagnosticată cu cancer la sân, cu Penelope Cruz într-un rol de compoziţie;
    – de la ora 20:30, „L’avenir”, de Mia Hansen-Løve, în care Isabelle Hupert este impecabilă în rolul unei profesoare de filosofie, a cărei viaţă plăcută este spartă de o veste neaşteptată şi crudă.
  • La Muzeul Ţăranului Român:
    – de la ora 18:00, comedia „The Farewell Party” de israelienii Tal Granit şi Sharon Maymon, depre un grup de bătrâni care inventează o nouă metodă de eutanasie;
    – de la ora 20:30, „Ville Marie” de Guy Édoin cu Monica Bellucci, despre o încrengătură de situaţii care, parcă, abia aştepta să explodeze odată cu un accident neaşteptat.

MUZICĂ

În cadrul „Stagiunii de marţi seara”, de la ora 19:00, la sala mică a Ateneului Român, susţin un recital violonistul Andrei Mihail Radu şi pianista Bianca Măriuca Popa, având în program lucrări de Mozart, Paganini, Bach, Bazzini, Prokofiev, Enescu şi Mihail Jora.

Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon găzduieşte, de la ora 18:30, concertul caritabil cu intrare liberă „Paşi spre Lumina Învierii” la care participă: Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române, Corala Bărbătească Ortodoxă Te Deum Laudamus, Protos. Chiril Mihalyi şi Pr. Marius Ciprian Pop. Suma colectată va fi donată de către voluntarii Asociaţiei Studenţilor Teologi Ortodocşi în contul tinerei Ana Şucher, pentru o intervenţie chirurgicală în Thailanda ce i-ar putea reda vederea.

Horia Brenciu & HB Orchestra susţin un concert în Hard Rock Cafe, începând cu ora 21:30, în cadrul căruia solistul îşi va lansa cel mai nou single: „Lângă tine”.

EXPOZIŢII

În cadrul Săptămânii #400Cervates, organizată cu prilejul comemorării a 400 de ani de la moartea lui Miguel de Cervantes, la ora 18:30, este vernisată expoziţia „Miguel EN Cervantes. Panorama minunăţiilor” cuprinzând ilustraţii semnate de doi dintre cei mai cunoscuţi autori de comics / bandă desenată ai ultimilor ani: Miguelanxo Prado şi David Rubín.

În foaierul Sălii Media a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale”, de la ora 18:00, are loc vernisajul expoziţiei „Şapte Zile la Redondo” şi lansarea catalogului omonim, reunind peste 50 de lucrări de pictură şi fotografie ce poartă semnătura a şapte pictori români.

Centrul Cultural Calderon găzduieşte, de la ora 16:00, evenimentul cultural-artistic „Medalion cinematografic – regizor Al. G. Croitoru”, ce cuprinde vernisajul unei expoziţii de artă fotografică şi lansarea volumului „AL. G. Croitoru, zis şi Mr. Keystone”, de Călin Căliman.

La Conceptual Gallery din strada Dionisie Lupu, nr. 56, etaj 5, de la ora 18:00, are loc vernisajul expoziţiei „Insula” a artistei Alma Redlinger, deschisă până pe 13 mai, şi lansarea albumului „Alma Redlinger – Grafică”, semnat de Ileana Redlinger şi Daria Simion, fiicele artistei.

VIDEO-CONFERINŢĂ

În cadrul „Întâlnirilor Young Fiction Connection”, la Cărtureşti Verona – Pergolă are loc, de la ora 17:30, un dialog cu scriitorul Patrick Ness care va discuta cu fanii săi din România despre cartea „Chemarea Monstrului” şi despre primele două volume din trilogia „Pe tărâmul haosului: Vocea pumnalului” şi „Pe viaţă şi pe moarte”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.