Dinamo urcă pe 3 în clasament după victoria cu 1-0 din partida cu ASA Târgu Mureș

Dinamo a învins-o pe ASA Târgu Mureş cu 1-0, şi s-a apropiat la doar două puncte de Steaua, ocupanta locului doi din clasament.
Cu gândul la meciul cu marea rivală din Cupa României, Rednic a menajat câţiva titulari obişnuiţi în meciul cu ASA, dar chiar şi aşa Dinamo a reuşit să se impună fără prea multe probleme.
Singurul gol al partidei a fost reuşit de Dorin Rotariu, care a executat ca la manual o lovitură liberă de la 25 de metri, în debutul părţii secunde în minutul 52.

Misiunea „câinilor” a fost uşurată de eliminarea lui Balaur în minutul 51, care a făcut un henţ stupid din postură de ultim apărător, în încercarea de a bloca un balon care ar fi ajuns probabil la Essombe. Din lovitura liberă rezultată, Rotariu a deschis scorul.
Dinamo ajunge astfel la 34 de puncte şi ocupă locul 3 în clasament, cu doar două mai puţine decât Steaua şi are şansa să-şi „rănească” rivala de două ori în acest final de sezon. Prima ocazie va fi miercuri, în returul semifinalelor Cupei României. În tur, Dinamo şi Steaua au închieiat la egalitate, scor 0-0. Al doua bătălie se va da în campionat, de la distanţă, pentru locul doi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.