Recomandare de timp liber: „Deadpool”

Studiourile Fox erau atât de cunoscute pentru rateurile inspirate de benzile desenate Marvel, încât, la un moment dat, un cititor al unei cunoscute publicaţii internaţionale a răspuns „Fox” la întrebarea „Care credeţi că este cel mai mare villain Marvel?” Cu comedia de acţiune SF „Deadpool” amintitele studiouri scapă de renumele de distrugătoare de super-eroi Marvel, oferindu-ne o versiune a mercenarului cu gură mare şi inimă şi mai mare pe cât de amuzantă, pe atât de ataşantă. Dovada: după 8 săptămâni de la premieră filmul este pe locul 10 în topul american, iar la noi rulează încă la majoritatea cinematografelor de mall.

Fost soldat în Forţele speciale, Wade Wilson, este acum un pierde-vară care îşi câştigă traiul din mici comisioane ilegale. În barul său preferat o întâlneşte pe Vanessa, o prostituată bine interpretată de Morena Baccarin cu o gură la fel de mare ca a lui şi acelaşi apetit pentru obscen şi scabros. Ce mai: armonie perfectă între cei doi, dar care nu putea continua că se termina filmul. Aşa că Wade se trezeşte cobai în programul Weapon X, ce îi va oferi puteri supraumane, care vin însă cu un preţ: este desfigurat, ceea ce, în viziunea sa, îi anulează şansele la o viaţă fericită alături de Vanessa. Aşa devine Wade Wilson, Deadpool, justiţiar de cartier, bătăuş şi apărătorul celor slabi.

De altfel, mare parte a luptelor Deadpool le dă, pentru a-şi recăpăta chipul, cu cel care l-a desfigurat, Ajax, un mutant jucat de Ed Skrein cu excelente abilităţi în luptă, deloc sensibil la durere sau la vreun sentiment, cu excepţia orgoliului. Chiar dacă Ajax este ţinta favorită a sarcasmelor lui Wade Wilson, nu scapă de băşcălie alţi super-eroi Marvel, mai ales membri X-Men, dar nici interpreţii lor, Hugh Jackman fiind ţinta principală dintre aceştia. Ba chiar propria carieră a lui Ryan Reynolds, actorul cu tendinţe exhibiţioniste care-l joacă pe Deadpool, este ironizată, de la deplorabilul rol Green Lantern la faptul că fizicul, şi nu talentul, l-a ajutat să devină cunoscut la Hollywood.

Cu glume mai mult sau mai puţin bune, unele sub formă de comentarii ale protagonistului spuse direct către public, filmul reuşeşte rara performanţă de a bine-dispune încontinuu, fără să coboare mai deloc ştacheta umorului. Scenele de luptă sunt cele mai bine gândite, cu cascadorii originale, lovituri, sărituri şi răsuciri dificile de corpuri şi maşini. Şi muzica – metal, hip-hop ori retro, veselă – are o contribuţie bună la reuşita filmului. Dacă scenariu era ceva mai bine scris şi regia mai atentă, poate aveam chiar o capodoperă. Oricum, nu veţi pleca înainte de sfârşit, aşa că vă sfătuim să vizionaţi tot genericul final, pentru o ultimă surpriză.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.