„Timpul prezent” – Situaţia Televiziunii publice

Bucureşti FM vă prezintă o dezbatere pe tema modificării legii de funcţionare a Radioului şi Televiziunii publice, găzduită de colegii de la Radio România Cultutal.

Realizator: Dezbatem astăzi situaţia Televiziunii publice, soluţiile propuse pentru salvarea ei din impasul financiar şi ce înseamnă serviciu public de radio şi televiziune. Participă la această ediţie scriitorul Cristian Teodorescu, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca” şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, jurnalistul Cătălin Ştefănescu şi actriţa Maia Morgenstern. Constantin Chirian consideră că orice instituţie aflată în impas poate fi salvată printr-un management eficient. Ascultaţi un interviu de Raluca Rădulescu.

Reporter: Domnule Constantin Chiriac, pentru că întotdeauna aţi fost foarte aproape de Radio România, ca şi de Televiziunea Română de altfel, pentru că suntem parteneri de tradiţie eu v-aş întreba din perspectiva dumneavoastră cum arată sau cum nu arată această dorită modificare a Legii audioviozualului.

Constantin Chiriac: În primul rând că este o bâjbâială şi o neînţelegere a fenomenului şi atunci când oamenii sunt presaţi să rezolve o problemă care este stringentă şi este de foarte, foarte lungă durată; de obicei ca să rezolvi o problemă strică altceva. Cred şi când spun acest lucru am şi argumente că Radioul românesc trebuie disociat de Televiziunea Română, trebuie disociat pentru că el reprezintă un pol de stabilitate, de succes, dincolo de toate discuţiile şi argumentele pro şi contra. În raport cu Radioul românesc, cu Societatea Română de Radiodifuziune toate rezultatele pe care Radio România le are justifică de a fi măcar lăsat în pace. La fiecare ediţie de festival mă rog lui Dumnezeu să fiu lăsat în pace, nu să fiu ajutat. Nu acelaşi lucru ar trebui făcut şi cu Radio România, pentru că el îş vede treaba. Are profesionişti, are un regulament de funcţionare, în acelaşi timp nu are nici o dificultate economică, iar ca impact asupra populaţiei are deocamdată cea mai mare credibilitate. Cum să încerci să strici un lucru care funcţionează? De mare urgenţă, în schimb, este rezolvarea problemei Televiziunii, găsirii unei formule de management şi a unui concept sănătos care să poată să schimbe din temelii tot ceea ce se întâmplă acolo. Şi o spun cu acelaşi ataşament pe care îl am faţă de o instituţie publică cu care am lucrat atât de mult timp şi regret perioada de graţie a Televiziunii Române. Ar trebui văzut ce s-a întâmplat atunci, cum de s-a putut şi de ce în această clipă nu se poate.

Reporter: Vă întreb pe dumneavoastră, pentru că aveţi experienţa unui management de succes, atât pentru Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, cât şi pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, din perspectiva dumneavoastră există soluţii într-o astfel de situaţie?

Constantin Chiriac: Totdeauna există soluţii. Atunci când există voinţă şi desemnări importante şi deschidere la nivel politic, în mod cert se pot întâmpla miracole. Vă dau un exemplu. Acum patru ani cel mai bun teatru din Berlin a fost părăsit de Armin Petras; vorbesc de Maxim-Gorki. Şi a plecat şi cu actorii, pentru că s-a dus la Stuttgart. Şi unul din cele mai bune teatre din Berlin a rămas fără nici o direcţie. A fost numită o directoare care a spus: eu sunt în stare să fac ceva. Anul trecut Maxim-Gorki a fost cotat cel mai de succes teatru al Berlinului. Numai în trei ani, ea a spus aşa: ce pot eu face după un mare succes pe care eu nu-l mai pot repeta. Şi s-a uitat la situaţia din Germania şi a spus: fac un teatru cu emigranţi pentru emigranţi. Şi este în clipa asta cel mai de succes teatru al Berlinului, folosind toate legile, folosind bineînţeles autorităţile, folosind politicienii. În mod cert, dacă s-ar crea un concurs de management de proiect sunt convins că s-ar găsi o soluţie temerară care ar trebui pusă în pagină fără nici o imixtiune politică.

Realizator: Raluca Rădulescu a stat de vorbă despre dezbaterile din jurul Legii 41 şi cu actriţa Maia Morgenstern.

Reporter: Doamnă Maia Morgenstern, este o dezbatere publică, cunoscută de toată lumea, legat de modificările Legii 41. Presupun că ştiţi, sunteţi prezentă, sunteţi prietena noastră, a Radioului şi a Televiziunii cred în egală măsură.

Maia Morgenstern: Răspund solicitărilor venite din partea Radio, răspund solicitărilor cu atenţie şi cred eu discernământ din partea Televiziunii.

Reporter: Şi aici urma întrebarea mea: cum percepeţi aceste modificări, dacă aţi auzit de dezbaterile publice, de binele sau răul care se poate face făcând aceste modificări?/ilapadat

Maia Morgenstern: O lege trebuie să o cunoşti în amănunt, să o cunoşti foarte bine pentru a avea un punct de vedere în legătură cu schimbările, modificările cred eu, sunt lucruri ce pot părea, şi pot să fie şi banale, dar nu sunt mai puţin adevărate. Schimbarea este de foarte multe ori bine venită la timpul potrivit, cu măsura potrivită, cu motivaţia potrivită şi asumându-ţi riscurile, asumânduţi-le, uneori nu poţi să le prevezi. Însă există nevoia unei schimbări că trebuie restructurate, îmbunătăţite. Modificarea nu se face de dragul modificării, cred eu.

Realizator: Vă pun această întrebare şi din perspectiva managerului Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, care a trecut şi prin momente mai grele. Aveţi experienţe de tot felul şi ştiţi cum este să fie greu, cum este situaţia Televiziunii acum şi ştiţi deja cum este să fie bine, cum este situaţia Radioului acum.

Maia Morgenstern: Momente grele şi de cumpănă prin care trece teatrul în general şi Teatrul Evreiesc de Stat sunt numeroase. Când zici că le-ai depăşit şi că s-au rezolvat şi din afară, de deasupra se vede, aşa, limanul şi malul, şi nu ştiu cum, hop apar altele nebănuite, neaşteptate, nemeritate, lovituri, dezamăgiri, tergiversări şi atunci sigur că îţi pui problema: da, e nevoie de un suflu nou, e nevoie de a ţine pasul cu vremurile, cu timpurile. Nu poţi rămâne cantonat într-un trecut pe cât de nostalgic, pe atât de înfrumuseţat, eu ştiu, edulcorat de parfumul aura, haloul, aşa, pe care ţi le dă trecerea timpului, însă ceea ce e de păstrat, de conservat, de prezervat cu atenţie, cu încăpăţânare rămâne esenţa; vorbesc de teatru de ceea ce avem de făcut, de ceea ce avem de păstrat şi de transmis mai departe. Astea sunt cum ar fi generalităţi.

Realizator: Concluzia este că există speranţe, chiar şi în cazul unui colaps, există ceva după. Mă gândesc la situaţia Televiziunii eu acum.

Maia Morgenstern: Un lucru e clar, pentru mine, cu mintea mea: e nevoie de a comunica, de a transmite informaţie prin mijloace, prin tot felul de mijloace, din ce în ce mai moderne şi mai diverse, prin radio şi prin televiziuni şi pe calea internetului şi pe tot felul de căi, oamenii, toţi avem nevoie de informaţii, că ele sunt uneori contradictorii, că ne putem şi contrazice şi azi, şi mâine, şi în diverse situaţii. Însă nevoia de comunicare, nevoia de a fi informat – şi nu mă refer strict sau numaidecât sau nu numai la informaţia din sfera politicului, socialului, politică internaţională, ştiri, meteo, mai ştiu eu, ci e nevoie a fi transmisă şi informaţia culturală, e nevoie de muzică, e nevoie de un contact, o comunicare cu lumea de mai aproape sau mai departe sau mai de foarte departe de noi.

Realizator: Maia Morgenstern. Cătălin Ştefănescu, jurnalist la TVR, consideră că Radioul şi Televiziunea publice trebuie să rămână două instituţii distincte şi că politizarea excesivă aduce deservicii şi Televiziunii publice, şi politicului însuşi. Un material de Raluca Rădulescu.

Raluca Rădulescu: Cătălin Ştefănescu, am sentimentul că acest dialog este puţin ciudat. Vorbim la Radio România despre o situaţie care se întâmplă, care leagă şi desparte totodată Radio România şi Televiziunea Română. Care este perspectiva omului care ştiu că ascultă şi iubeşte Radio România şi totuşi lucrează la Televiziunea Română, şi este celebru pentru emisiunile realizate la TVR? Cum se văd lucrurile dintr-o asemenea perspectivă, sigur, legate de aceste celebre şi ele deja modificări ale Legii 41?

Cătălin Ştefănescu: Uite, nu o să fac nimic din ceea ce se numeşte nediplomatic în situaţia asta, dar îţi spun o părere care este o părere strict personală şi nu angajează cu nimic instituţia în care lucrez. Părerea asta e că cele două instituţii trebuie să rămână două instituţii. Sunt lumi jurnalistice cu activitate foarte diferită. Dacă lucrul ăsta se întâmplă altfel, în alte părţi ale lumii, nu înseamnă nimic altceva decât faptul că sunt contexte absolut diferite. Dar în ceea ce ne priveşte, cred că cele două instituţii au fiecare drumul ei, fiecare dintre ele face lucruri foarte bune. Mai mult decât atât, trebuie să spun lucrul ăsta, atât Radioul cât şi Televiziunea publice în România au de respectat o misiune fundamentală.

Sper din tot sufletul că misiunea asta nu o să fie doar în texte o dată la patru ani, la trei ani sau la doi ani, nu o să fie doar în declaraţii zgomotoase, ci în realitatea aceea absolută pe care o fac cele două instituţii de presă. Sunt instituţii fundamentale, sunt instituţii ale unui stat civilizat şi în ceea ce mă priveşte răspund foarte clar la întrebarea asta: Da, cred că instituţiile astea trebuie să rămână fiecare cu felul ei de activitate şi cu lumea ei.

Reporter: Şi nu pot să nu mă abţin…

Cătălin Ştefănescu: Te rog!

Reporter: Pentru că am întrebat pe toată lumea pană acum, dacă din perspectiva ta există speranţe că se poate schimba, se poate găsi un drum bun şi pentru TVR?

Cătălin Ştefănescu: Sigur că se poate, sigur că se poate găsi un drum bun.

Reporter: Chiar din interior privind.

Cătălin Ştefănescu: Evident că se poate găsi un drum bun. Mai mult decât atât, cred că este o perioadă, cred că este un timp în care există un loc foarte mare de manifestare şi pentru Radioul public şi pentru Televiziunea publică. O să vorbesc acum din persoectiva Televiziunii. Cred că s-ar putea să existe puţine perioade mai potrivite decât asta în care poţi să faci exact lucrul pentru care instituţia asta a fost creată. Nu vorbesc aici doar de forme de alt fel de divertisment, dacă vrei, decât divertismentul de la televiziunile comerciale. Nu înjur niciodată televiziunile comerciale şi nu fac asta pentru că vreau să fiu diplomat, ci pentru că eu cred în modul cel mai sincer că există loc pentru toată lumea, că oamenii se califică sau se descalifică prin ceea ce fac ei înşişi în meseriile lor. Publicul nu este un tembel, nu este un tâmpit, nu este un necunoscător, nu este cineva care este în afara acestei lumi, ci este cineva care poate să judece şi să aleagă şi cred că este o perioadă foarte potrivită în care Televiziunea publică poate să arate de ce este necesară, de ce este nevoie de o televiziune publică. Iar lucrul acesta cred că se poate face destul de simplu în vorbe, asta este foarte adevărat, dar lucrul acesta se poate face prin a crea în locul acela programele alea absolut necesare unui post public de televiziune. Dar asta nu înseamnă că lucrurile astea rămân în vorbe. Ele trebuie să se vadă cumva. De aia se numeşte televiziune. Ele trebuie să se vadă şi să funcţioneze cumva. Însă pentru asta este nevoie de un anumit tip de politică de programe, de o anumită declaraţie, de promisiuni respectate, de ceea ce se numeşte recâştigarea unui anumit tip de credibilitate. De acolo pleacă absolut tot, de la reputaţie şi de la credibilitate.

Reporter: Aşadar, colapsul sau insuccesul sau dezastrul, au fost folosite tot felul de epitete în ultima vreme relativ la situaţia din Televiziune, încă mai poate fi sau cel puţin din perspectiva unui angajat al acestei instituţii, mai poate fi transformat într-un succes.

Cătălin Ştefănescu: Nu aş folosi niciun soi de termen radical în situaţia asta. Ştiu însă, pe de altă parte, şi mai zic o dată, sunt doar părerile melele nu sunt nişte păreri care angajează cu nimic locul în care lucrez, însă cred cu tărie faptul că în momentele de agitaţie, în momentele în care contextul în care ne găsim este atât de complicat şi atat de zgomotos, este un obicei la noi, obiceiul de a face zgomot. Este un obicei care ne însoţeşte de-a lungul istoriei. Nu spun, pe de altă parte, că este altcineva culpabil, că este altcineva vinovat, că este altcineva responsabil pentru ce se întâmplă de exemplu în momentul acesta la Televiziunea publică. Cred în continuare că politizarea excesivă înseamnă încetul cu încetul dispariţia acestei instituţii. Cred că politizarea excesivă nu face decât să aducă deservicii profunde atât instituţiei de presă, cât şi politiciului însuşi, le descalifică pe amandouă. Cred că ceea ce este de făcut acolo sunt programe pur şi simplu de calitate şi restul cred că trebuie rezolvat în cele mai, cum să spun, corecte şi metodice feluri cu putinţă. Adică dacă este de analizat ceva, lucrul acela trebuie analizat. Dacă lucrul acela trebuie văzut de alte instituţii ale statului care cu asta se ocupă, aşa ceva trebuie făcut, dar lucrul care trebuie să ne preocupe în primul rând pe noi, ca făcători de programe, este să facem lucuri bune, să facem lucruri de calitate./lazard/ilapadat

Realizator: În ţările UE au fost mai multe situaţii de criză cu posturile publice de radio şi de televiziune în ultimii ani. În Grecia, Radioteleviziunea publică a fost închisă vreme de câteva luni, în 2013, pe fondul crizei, stârnind numeroase proteste interne şi internaţionale. Parlamentul polonez a adoptat o lege prin care Televeziune şi Radioul public au trecut amândouă sub controlul guvernului şi această măsură a stârnit numeroase proteste din partea opoziţie şi din partea comunităţii internaţionale. Despre situaţia Televiziunii publice din România şi despre ce înseamnă serviciul public de presă am stat de vorbă şi cu scriitorul Cristian Teodorescu.

Realizator: Domnule Cristian Teodorescu, cum se explică situaţia în care a ajuns Televiziunea Română?

Cristian Teodorescu: Situaţia asta nu este nouă şi, după părerea mea, lucrurile vor continua să se deterioreze, dacă acolo nu se vor face schimbări reale, nu de faţadă. Acolo este vorba de o instituţie care a fost, din păcate, aservită unor interese politice şi care, din nenorocire, funcţionează rău tocmai din cauză că în loc să fie în conducerea sa oameni care să se priceapă la lucrurile astea de management, cum se zice, acolo sunt oameni care, numiţi politic fiind, habar n-au ce să facă şi atunci afundă în continuare Televiziunea Română în datorii şi situaţia se complică pe zi ce trece.

Realizator: Care ar fi soluţiile pentru a ieşi din acest impas economic, până la urmă?

Cristian Teodorescu: Eu cred că în cele din urmă se va ajunge la faliment, la declararea falimentului în ceea ce priveşte  Televiziunea publică şi presupun reluarea lucrurilor de la capăt, fiindcă altminteri nu văd cum îşi poate plăti Televiziunea datoriile, nu văd în condiţiile de funcţionare de astăzi ce reforme din astea miraculoase se pot face acolo, încât falimentul am impresia că este singura soluţie.

Realizator: Dar cum ar putea fi limitat amestecului politicului în deciziile editoriale ale Televiziunii publice?

Cristian Teodorescu: Doamnă, paradoxal tot prin voinţă politică se poate face asta şi printr-o, cum să zic eu, o încercare onestă a politicienilor de a nu-şi mai băga coada în treburile Televiziunii, fiindcă de acolo se trage tot ceea ce se întâmplă la ora asta la TVR, oameni puşi din motive politice în conducere, oameni care mai degrabă au grijă de interesele partidului pe care îl reprezintă pe acolo prin consiliu de administraţie sau în funcţii mai înalte şi care au impresia că Televiziunea publică  va funcţiona la infinit, acumulând datorii şi că nimeni nu va îndrăzni să se atingă de ea. Or, în momentul în care s-a ajuns la datorii uriaşe, repet, uriaşe, nu văd ce se mai poate face bine decât, repet, ca partidele să-şi retragă, ca să zic aşa, influenţele politice din TVR şi să pună acolo oameni gazetari, oameni de televiziune care chiar se pricep la treburile unei televiziuni.

Realizator: Ce înseamnă, de fapt, post public? Ce datorie are o asemenea instituţie media faţă de publicul său plătitor de taxe?

Cristian Teodorescu: În primul rând, să nu facă politica vreunui partid – clar să fie! Şi chestia asta, din păcate, nu s-a prea întâmplat la TVR. Cine ajunge la putere ajunge cumva şi la butoane, din păcate, la Televiziunea publică, asta ar fi una. Al doilea lucru, dincolo de informare ar trebui să aibă şi un rol din ăsta cultural la care, din păcate, TVR a renunţat atunci când a închis canalul acela TVR CULTURAL şi, în general acuma nu se poate spune despre TVR la ora asta că are o politică editorială prea limpede, ca să nu zic că este destul de confuză, mai degrabă. Or, lucrurile astea ar trebui pur şi simplu statuate în câteva puncte acolo, care să fie respectate cu bună credinţă şi graţie cărora TVR să-şi vadă de treabă fără imixtiunea politicienilor, fără, cum să zic eu, relaţii de cumetrie cu partidele şi, mai ales, cât se poate de profesional, fiindcă atunci când eşti mai preocupat de relaţiile politice pe care le ai sau să te cerţi cu ceilalţi din conducere din motive, de asemenea, politice vă daţi seama ce le pasă ăstora de politica editorială a Televiziunii publice.

Realizator: De ce ar trebui cetăţenii să plătească pentru un post public de radio sau pentru un post public de televiziune?

Cristian Teodorescu: Din cauza faptului că un asemenea post de televiziune sau de radio este necesar din motive strategice, în cele din urmă, din motive pentru care, de pildă, şi în alte ţări există posturi publice de televiziune sau de radio, care funcţionează unele mai bine, altele mai rău, dar care sunt păstrate sub oblăduirea, cum să zic eu, publicului larg şi sunt declarate de utilitate naţională tocmai din motive strategice. Or, dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă acum, în jurul nostru, aceste motive sunt din ce în ce, cel puţin din punctul meu de vedere, din ce în ce mai serioase şi mai demne de luat în seamă.

Realizator: În ce măsură consideraţi că televiziunea şi radioul îşi fac datoria de serviciu public la noi?

Cristian Teodorescu: Doamnă, hai să o luăm pe procente de audienţă. Din câte ştiu eu, Televiziunea publică are o audienţă în permanentă scădere, în vreme ce Radioul public are o audienţă care creşte de la an la an, şi creşte spectaculos. În momentul în care ai peste patru milioane de ascultători zilnici, vorbesc de Radioul public, se cheamă că îţi faci datoria. În momentul în care Radioul public nu are pierderi, ba îşi poate permite să organizeze felurite acţiuni, din astea, culturale, şi îşi permite să joace un rol managerial cât se poate de convingător în cultură, printr-o orchestră radio, prin târgul ăsta de carte internaţional Gaudeamus, care a devenit unul dintre cele mai importante din Europa, eu cred că Radioul public se achită, şi să nu uităm acuma, că Radioul public acoperă cu ştiri, cu tot ceea ce se mai întâmplă prin ţară cam întregul ţării. În vreme ce la TVR din cauză că există TVR ăla regional, nu ştiu cum, Dumnezeu, i-o fi zicând, informaţia e pulverizată şi nu ajunge cum ar trebui la plătitorul de abonament al Televiziunii publice.

Realizator: Cu intervenţia scriitorului Cristian Teodorescu ne apropiem de finalul acestei ediţii. Cu bine.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.