Activități speciale de Ziua Poliției Române!

Cu ocazia Zilei Poliţiei Române (25 martie), în Ilfov, vor avea loc activităţi la Centrul Cultural Ion Manu din Otopeni.
Poliţiştii vor expune auto-laboratorul folosit de specialiştii criminalişti şi vor prezenta exerciţii demonstrative cu câini poliţişti.

De asemenea, vor fi prezentate autovehicule de serviciu și motociclete şi vor fi expuse arme de colecţie.
La final, luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale au pregătit demonstraţii de tactică adoptată în cazul interceptării unui autoturism cu suspecţi şi dezamorsarea unei situaţii de criză într-o clădire, în care se află indivizi înarmaţi.

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazul, continuă cu domnia lui Mihai Sutzu, iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de “POLIŢIE”.

În 1821, Tudor Vladimirescu acordă scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse.

În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.
La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile polițiștilor.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.