Cinci echipe româneşti de handbal joacă în acest weekend în cupele europene

Cristina Varzaru.

Reprezentantele Ungariei şi României în Liga Campionilor sunt din nou adversare la sfârşitul acestei săptămâni. Ambele naţionale feminine sunt într-o postură fericită, pentru că sunt deja calificate în sferturile de finală ale competiţiei.
Dacă partida CSM Bucureşti – Gyor are miză doar pentru formaţia oaspete, în schimb HCM Baia Mare şi Ferencvaros vor avea o partidă crâncenă. Miza este o poziţie cât mai bună în Grupa 1, fiecare având încă şansa locului 2.
Pentru o calificare în semifinalele Cupei EHF, Corona Braşov începe de la 29-21 partida restur cu Odense, după ce s-a impus săptămâna trecută în Danemarca. Braşovencele sunt foarte aproape de a juca din nou o semifinală de cupă europeană cu Leipzig sau Metzingen, după o pauză de 7 ani.
Handbalul masculin are şi el un examen greu în aceast weekend.
CSM Bucureşti şi Dinamo susţin meciuri decisive în grupele Cupei EHF. În „Polivalentă”, CSM primeşte vizita celor de la Ystads din Suedia, echipă la care evoluează unul dintre cei mai importanţi handbalişti din ultimul deceniu Kim Andersson.
Dinamo va juca în Danemarca cu Aalborg şi a plecat fără doi oameni de bază, Mousavi şi Diaw, ambii cu probleme medicale. Atât CSM cât şi Dinamo au un singur obiectiv victoria, pentru a se califica în sferturile de finală ale Cupei EHF.

Programul complet al partidelor este următorul :

Feminin
Ferencvaros – HCM Baia Mare, Grupa 1, Liga Campionilor, sâmbătă, ora 15:30
CSM Bucureşti – Gyor, Grupa 2, Liga Campionilor, duminică, ora 16.00
Corona Braşov – Odense, retur sferturi, Cupa EHF, duminică, ora 14:00

Masculin
CSM Bucureşti – Ystads, Grupa a 4-a, Cupa EHF, sâmbătă, ora 13:00
Aalborg – Dinamo Bucureşti, Grupa 1, Cupa EHF, sâmbătă, ora 14:30

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.