Umberto Eco va fi înmormântat astăzi

Funeraliile filosofului italian Umberto Eco au loc astăzi, la un castel din Milano. Ceremonia funerară laică este programată la ora 16, ora României, în Castelul Sforzesco, un edificiu din secolul al XV-lea pe care Umberto Eco îl vedea de la fereastra casei sale, precizează La Repubblica. Soţia celebrului filosof italian, Renate, şi fiica acestuia, Carlotta, nu au făcut nicio declaraţie pentru presă.

„Dorinţa lui Umberto Eco privind funeraliile laice era în concordanţă cu viaţa sa, care a fost profund laică”, a declarat coordonatorul editorial al scriitorului, Mario Andreose.

Scriitorul italian Umberto Eco, specialist în semiotică, autorul celebrelor romane „Numele trandafirului” şi „Pendulul lui Foucault”, a decedat vineri seară la vârsta de 84 de ani.

Filosoful Umberto Eco, supranumit „părintele semioticii interpretative”, profesor emerit al Universităţii din Bolonia şi fondator al Departamentului de comunicare al Universităţii din San Marino, a decedat în locuinţa sa din Piaţa Castello, Milano. Umberto Eco suferea de câţiva ani de cancer.

Născut în orăşelul Alessandria, în nordul Italiei, pe 5 ianuarie 1932, Umberto Eco a devenit celebru cu romanele „Il nome della rosa / Numele Trandafirului” (1980) şi „Il pendolo di Foucault / Pendulul lui Foucault” (1988). Ultima carte publicată în viaţă de filosoful italian a fost „Anno zero / Numărul zero”, publicată în 2015.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.