Despre comedia „Usturoi”

Azi vă prezentăm un film care a fost produs în 2014, dar nu prea a putut fi vizionat până acum. E o comedie intitulată „Usturoi”, scrisă de bloggerul Radu Băzăvan „Groparu” împreună cu regizorul Lucian Alexandrescu, prietenul său din copilărie plecat în Miami, care aduce câteva premiere fiind primul film independent produs exclusiv în Transilvania şi primul film românesc care s-a lansat simultan în cinema şi pe Internet; iar din foarte interesanta sa coloană sonoră, face parte şi prima piesă Gypsy Rap din lume, cântată de ViLLy.

Ieremia Ceapă, un băiat rrom dintr-un sat pierdut undeva în Transilvania se plânge celui mai bun prieten, Nicuşor, de sărăcia pe care o îndură familia sa şi de faptul că fratele său vrea să se căsătorească cu fiica bogatului Usturoi, dar nu are bani pentru asta. Cei doi băieţi fug de la şcoală către marele oraş pentru a deveni actori şi a-şi creea un trai mai bun.

Drumul lor este presărat cu aventuri, de la situaţii periculoase cu oameni dificili, la o posibilă întâlnire cu Poliţia atunci când încearcă să meargă fără bilet cu trenul, dar ajung teferi la Cluj. Din păcate planul lor de a deveni actori se năruie şi cei doi sunt trimişi acasă cu maşina Poliţiei. Pe drum află un secret ce va salva ziua şi va facilita căsătoria fratelui lui Ieremia cu frumoasa fată a lui Usturoi.

Înainte de a merge să vizionaţi comedia „Usturoi”, ce rulează doar o dată pe zi şi numai la Hollywood Multiplex, trebuie să ştiţi că a fost filmată în numai 16 zile, dar post-producţia a durat peste 2 ani, în special datorită faptului că filmul a fost realizat aproape în exclusivitate din pasiune, bugetul, acoperit în exclusivitate din fonduri proprii, fiind aproape inexistent.

Deşi din distribuţie fac parte doar două actriţe profesioniste, Elena Ivanca şi Ileana Negru, ceilalţi interepreţi – în majoritatea lor ţărani din locaţia unde s-au făcut filmările, reuşesc personaje credibile. Se remarcă interpreţii celor doi băieţi, Sebastian Topan şi Darius Stoica, primul fiind elev la secţia de Actorie a Liceului de Artă din Cluj, iar al doilea un violonist cu multe concursuri câştigate la activ. Din distribuţie face parte şi bucătarul ardelean Mircea Groza, cunoscut pentru reţetele sale romane.

Filmul „Usturoi” este departe de a fi perfect, însă spiritul în care a fost realizat, ca în joacă, merită admirat. Mai ales că povestea propusă este, în sine, relaxantă, o comedie de situaţii despre o Românie de sat ardelenesc vesel, în care etnia nu mai contează şi în care personajele se întrec, care mai de care, în situaţii hazlii aducând un zâmbet larg pe faţă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.