Primăria din Sectorul 3 își muta sediul

Primăria Sectorului 3 îşi va mai desfăşura activitatea doar pentru aproximativ două săptămâni în sediul de pe strada Parfumului, care este mult prea greu accesibil populaţiei, din punct de vedere al facilităţilor de transport în comun, a anunţat edilul Robert Negoiţă.

‘Primăria, aici unde a fost şi încă mai este pentru încă vreo săptămână-două, în str. Parfumului, era foarte greu accesibilă pentru cetăţenii din sectorul 3. Nu ai niciun fel de mijloc de transport în comun, nici autobuz, nici tramvai, nici metrou. Acolo unde va funcţiona în perioada imediat următoare are toate tipurile de transport în comun: două linii de metrou, tramvaie, autobuze. Este în mijlocul sectorului. (…) E datoria noastră să ducem primăria mai aproape de cetăţeni. (…) Va funcţiona acolo un birou de relaţii cu publicul mult mai eficient, mult mai bine dotat, decât cel pe care îl avem deja de mai bine de un an în strada Parfumului’, a spus primarul Negoiţă, la finalul şedinţei de consiliu local.

Precizarea a fost făcută în contextul în care la şedinţă au participat mai multe persoane care anterior organizaseră un protest faţă de transformarea Şcolii Bosianu, una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ din Capitală, în clădire de birouri pentru administraţia locală.

Reprezentantul protestatarilor, Florin Ştefan Vasile, şi-a exprimat nemulţumirea nu doar faţă de mutarea sediului Primăriei în Şcoala Bosianu, ci şi faţă de adoptarea în cadrul şedinţei a unui proiect de hotărâre care prevede atribuirea în folosinţă gratuită pe termen limitat către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 a imobilului situat în str. Parfumului nr. 2-4.

El a subliniat că DGASPC ar trebui să fie cât mai accesibilă persoanelor defavorizate.

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.