Evenimente de neratat astăzi în Bucureşti!

MANIFESTĂRI DEDICATE ZILEI CULTURII NAŢIONALE

Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează expoziţiile:
„Mihai Eminescu – În mine bate inima lumii” la sediul Companiei Naţionale Poşta Română din Bdul. Dacia;
– Manuscrise Mihai Eminescu la Sala „Theodor Pallady” a Academiei Române;
– O expoziţie de ilustraţie de carte a Alinei Roşca, vernisată la ora 19 la Fundaţia DIGNITAS din Str. Anton Pann nr. 21.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită, de la ora 14, la spectacolul de muzică şi poezie „Dor de Eminescu”, la care participă scriitoarea Mihaela Albu, actorii: Cristina Deleanu, Tamara Creţulescu, Nicolae Alexandru Mihai; tenorul Florin Ormenişan şi muzicienii: Tudor Niculescu Mizil, Adrian Drăgoescu, Andrei Theodoru; interpreţii de muzică populară: Cornelia Tihon, Narcisa Băleanu, soliştii vocali şi instrumentişti: Sabrina Diacov, Maria Soponaru şi recitatorul Mario Dumitraşcu.

În Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, de la ora 16 are loc „Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a Anului 2015”, premiul în valoare de 3.000 lei fiind oferit de către preşedintele Institutului Cultural Român, Radu Boroianu. Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului este scriitorul Dan Mircea Cipariu, invitaţi speciali sunt Nadia Trohin şi Mircea Tiberian.

Librăria Sophia găzduieşte, de la ora 18, recitalul de poezie creştină „Rugăciunea unui dac”, susţinut de actorii: Manuela Florina Hărăbor, Gabriela Iacob şi Tomi Cristin. Cristian Filip, preşedintele Asociaţiei „Părintele Arsenie Boca” şi autor al volumului „Poezia închisorilor”, vorbeşte despre importanţa poeziei în educarea tinerilor.

Tot de la ora 18, Asociația RoBizArt vă invită la manifestarea „Eminescu – poezie, artă, viaţă” ce are loc la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, Str. Londra nr. 39.

În Aula Palatului Cantacuzino – Muzeul Naţional „George Enescu”, de la ora 18.30’ începe un concert extraordinar de muzică de cameră, cu participarea interpretativă a compozitorului Eugen Doga, împreună cu baritonul Rudolf Constantin Cocriş, soprana Ana Cebotari, pianistul Ieromin Buga şi cvartetul Passione.

La Ateneul Român, de la ora 19 are loc spectacolul de muzică tradiţională şi poezie „La porţile ceriului”, organizat de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” şi TVR, care îi are ca protagonişti pe Grigore Leşe împreună cu invitaţii săi: Zamfira Mureşan (Maramureş), Mihai Moldovan (Mureş), grupul de aromâni din Cogealac – Constanţa, lăutari din Sudul Olteniei şi un grup vocal-instrumental din Maramureşul Voievodal.

Tot de la ora 19, Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română vă invită la spectacolul de muzică şi poezie „DOR DE EMINESCU” susţinut de Corul de Cameră Preludiu dirijat de Voicu Enăchescu, Ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu şi actorii Alexandra Velniciuc şi Adrian Păduraru, care vor recita din lirica eminesciană.

La Sala Lahovari, de la aceeaşi oră 19, Corul Academic Euphonia, dirijat de Mihail Ştefănescu, interpretează lucrări ale unor compozitori români pe versuri aparţinându-i lui Mihai Eminescu alternate cu momente poetice recitate de actorii Camelia şi Dan Constantin.

Centrul Cultural Casa Artelor  va invita la Sala Eliad, din bulevardul Mircea Voda nr. 5, de la ora 19.00 la  recitalul de poezie și muzică intitulat ”Eminescu – om, geniu și sfânt” 

MUZICĂ

Orchestra Naţională Radio vă invită la o Seară vieneză ce începe de la ora 19 la Sala Radio şi în cadrul căreia, sub bagheta dirijorului Iurie Florea, interpretează valsuri şi polci semnate de celebrii membri ai familiei de compozitori Strauss.

Primul eveniment Alltimeclubbing al anului are loc de la ora 22 la Arenele Romane, şi îi are cap de afiş pe Tube and Berger, Deborah de Luca, Luca M şi Olivian Nour.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.