S-a deschis patinoarul din Parcul Alexandru Ioan Cuza

Patinoarul din Parcul Alexandru Ioan Cuza a fost inaugurat pe 24 decembrie, cu ocazia sărbătorilor.

„Îmi face plăcere să deschid acest patinoar. Este al patrulea sezon în care locuitorii Sectorului 3 şi nu numai pot veni să patineze în parcul Alexandru Ioan Cuza. Îi invit pe bucureşteni să vină să se relaxeze, să facă mişcare în aer liber, să profite de vremea bună pe care o avem în Bucureşti zilele acestea”, a declarat Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3.

La primele ore ale dimineţii, un grup de copii abia aştepta deschidearea patinoarului. O parte dintre cei prezenţi acolo erau sportivi legitimaţi la hochei care au venit să se antreneze.

Patinoarul are o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi şi este amplasat în zona Bisericii Maramureşene de pe str. Liviu Rebreanu.

Deşi temperaturile sunt ridicate, gheata patinoarului este numai bună pentru patinaj.

Patinoarul va fi deschis până în data de 1 martie 2016 şi va funcţiona în intervalul orar 10:00-22:00. Accesul este gratuit.

Sursă: Agerpres
Foto, video: Radu Şofran

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.