De la extaz la agonie – TNB se redeschide, iar Nottara se închide!

TNB a avut un an special, primul în care s-au jucat spectacole la toate cele șapte săli și în care a fost și organizator și gazdă unică a Festivalului NETA.

Startul s-a dat în ianuarie, cu “Allegro, ma non troppo” de Ion Minulescu, o comedie clasică, la Sala Pictură a TNB, jucată de actorii: Gavril Pătru, Marius Rizea, Eugen Cristea, Costina Ciuciulică, Monica Davidescu, Ileana Olteanu, Aylin Cadîr și Victoria Dicu.

Următoarea premieră, la Sala Atelier a TNB, a fost ”Amintiri din viaţă. 20 de ani în Siberia”, după Anița Nandriș-Cudla, regia: Sorin Misirianțu. Actrița Amalia Ciolan aduce pe scenă destinul unei țărănci bucovinence, autoare a uneia dintre cele mai importante mărturii despre calvarul trăit în Gulagul sovietic. Anița a supraviețuit regimului de înfometare, bolilor și a reușit să își crească cei trei fii și să se întoarcă cu ei acasă, în 1961. Cartea sa de memorii a fost tipărită abia după 1989, în România și a fost tradusă în mai multe limbi de circulație internațională. Interpretarea zguduitoare a Amaliei Ciolan și valoarea de document a spectacolului au fost argumente pentru criticul Marina Constantinescu, de a-l selecta în FNT 2015.

Ca de altfel și ”Terorism” de Frații Presniakov, spectacol realizat de Felix Alexa cu o distribuție din care fac parte: Claudiu Bleonţ, Marius Bodochi, Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, Irina Movilă, Andrei Finţi, Mihai Călin, Tania Popa.

Regizorul Radu Afrim a montat la Sala Pictură ”Între noi totul e bine” text al autoarei poloneze Dorota Masłowska, pe care l-a transpus în stilul său. Unul dintre momentele care fac deliciul publicului este cel în care introduce în spectacol scena jocului de cărți din Gaițele lui Kirițescu. Din distribuție fac parte: Dorina Chiriac, Natalia Călin, Liliana Ghiţă, Florentina Ţilea, Istvan Teglas, Cezar Antal și, bineînțeles, Marius Manole, actorul său preferat, care interpretează două personaje, unul travesti ”bătrânica apatică”.

”Dragoste în patru tablouri” de Lukas Bärfuss, regia: Elena Morar, ”Organic” de Saviana Stănescu, regia: Andrei Măjeri, ”After Hours” text și regie Radu Iacoban și ”Hotel Europa”, după Goran Stefanovski, regia și adaptarea: Andrei Raicu, sunt producțiile realizate sub auspiciile Centrului de Creație și Cercetare Ion Sava, în cadrul programului 9G la TNB.

Cel mai așteptat moment pentru TNB a fost redeschiderea Sălii Mari cu ”Înşir-te mărgărite”, adaptare după Victor Eftimiu, spectacol grandios, realizat de Dan Puric. În rolurile principale: Constantin Dinulescu, Dan Puric, Lari Giorgescu, Ștefan Ruxanda, Beatrice Rubică, Maria Dinulescu, Silviu Biriş, Irina Cojar, Carmen Ionescu. Montarea a fost înnobilată de scenografia Doinei Levintza și de muzica originală a lui Gheorghe Zamfir.

Anul 2015 se încheie la Teatrul Național I.L.Caragiale tot cu o premieră la Sala Mare, programată chiar înainte de Crăciun, pe 23 decembrie, ”Visul unei nopţi de vară”, spectacol în regia lui Petrică Ionescu.

O vorbă din bătrâni spune că nu aduce anul ce aduce ceasul – nimic mai potrivit pentru Teatrul Nottara, în 2015.

Anul se arăta promițător în privința numărului de producții noi: premieră cu ”Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu, la Teatrul Nottara, Sala George Constantin, spectacol cu: Florin Piersic Jr., Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu, Ioana Calotă, Corina Drag, în martie, ”Fazanul”, o comedie montată de regizorul Alexandru Mâzgăreanu, cu Ion Haiduc, Crenguța Hariton, Gabriel Răuță, Ioana Calotă, Diana Roman, în mai, alte patru premiere în cadrul festivalului Festin pe Bulevard: ”Femei de post” de Hanna Azoulay Hasfari, regia: Andreea Vulpe, spectacol cu: Luminiţa Erga, Crenguţa Hariton, Cristina Florea și Diana Roman, ”Aprilie, dimineaţa”, piesa lui Mihai Ispirescu montată de Diana Lupescu împreună cu: Mihai Marinescu, Lucian Ghimiși, Ada Navrot, Dan Clucinschi și Raluca Tița, ”Viaţa e suferinţă”, comedie de bulevard de Oliver Bukowski, în regia lui Vlad Massaci, cu: Ada Navrot, Constantin Cojocaru, George Alexandru, Gigi Ifrim și Bogdan Costea și ”Călătoria”, după Constantin Abăluță, regia şi scenariul: Gavriil Pinte. Din distribuție fac parte: Ion Haiduc, Ion Grosu, Ada Caropol, Ioana Calotă, Dani Popescu, Cristian Nicolaie. Spectacolul începea la Teatrul Nottara, în Sala George Constantin și continua într-un autobuz londonez cu etaj, pe un traseu cu final surpriză, la Journey Pub.

Acestea sunt spectacolele cu cea mai scurtă viață din teatrul românesc. Asta până când Teatrul Nottara va primi un nou spațiu sau își va recupera sediul din Bulevardul Magheru, dacă noua expertiză a clădirii va îndepărta bulina roșie, așa cum cred reprezentanții instituției că se va întâmpla.

A mai fost și premiera piesei ”Trei nopți cu Madox” de Matei Vișniec, regia: Mihai Lungeanu, distribuția: Alexandru Jitea, Ion Grosu, Paul Chiribuță, Victoria Cociaş, Ion Haiduc, la Teatrul Nottara, Sala George Constantin, pe care au apucat să o vadă autorul și câțiva invitați.

Și pentru a încheia lista teatrelor cu soartă vitregă, TES a avut anul acesta doar trei producții noi: ”Băiatul din Brooklyn”, în regia lui Cristi Juncu, în vară, și ”De la Caragiale la Șalom Alehem”, și ”Karpilevski”, regia: Ștefan Iordănescu, premierele lunii decembrie.

Reamintim că Teatrul Eveiesc de Stat joacă pe unde apucă, sau mai exact unde îi sunt găzduite producțiile, de mai bine de 3 stagiuni, de când o parte din acoperișul sediului său s-a prăbușit din pricina zăpezii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.