Bilant Colectiv – Viata altor treizeci si cinci de raniti din clubul groazei atarna de un fir de ata!

sursa: mmc-news.com

In Romania anului 2015 am avut un concert intr-un club!
Autoritatile doresc sa transforme Bucurestiul in Capitala Europeana insa deocamdata sistemul mafiot a dus la cea mai mare tragedie din ultimii douazeci de ani iar Capitala este plina de candele si flori.
Si de mii oameni indurerati.
Avem, in loc de tineri care se pregatesc sa mearga la scoli, facultati sau serviciu, o mare de lumanari. In Bucuresti dar si in tara.
incediu-club-colectiv-bucurestiBilantul este cutremurator la 60 de ore de la tragedie…30 de morti si 137 de răniţi internaţi în 12 spitale din Capitala.
Lucrul cu adevarat terifiant in acest moment este pronosticul specialistilor > „Numarul deceselor in urma incendiului de la clubul Colectiv va creste semnificativ in urmatoarea perioada, existand posibilitatea ca acesta sa se dubleze”.

Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt la Spitalul de Arşi – 27 (trei critici, 10 grav, 14 stabili), Spitalul „Bagdasar Arseni” – 21 (trei intubaţi, 18 stabili), Spitalul Universitar – 20 (şase în stare critică, trei în stare gravă, 11 stabili), Spitalul Floreasca – 15 (14 intubaţi, unul stabil), Spitalul Elias – 14 (patru intubaţi, 10 stabili) şi Spitalul Militar – 12 (doi intubaţi, 10 stabili).
Dintre tinerii raniti, 29 de persoane raman neidentificate!
Intoxicaţia cu monoxid de carbon, fum si gaze toxice, este cauza principala a deceselor din Colectiv! Conform primelor rezultate ale autopsiilor.

Vezi AICI filmul evenimentelor din noaptea groazei!

Sectiile de terapie intensiva sunt pline cu pacienţi aflati în stare critica, cu arsuri cuprinse între 20 şi 70% din suprafaţa corpului.
Arsuri la nivelul cailor respiratorii, ventilati şi asistati respirator.

Spitalul de Urgenta Floreasca
„Va spuneam aseara ca sunt 35 de pacienti in stare critica si ca multi sunt in stare grava. Practic, numarul celor a caror viata se afla in pericol este de la 80-90 pacienti. Un singur pacient de la Spitalul de Arsi a ramas neidentificat. Acesta este intubat. Toata lumea are tot ce este necesar pentru acesti pacienti. Medicii se bat pentru fiecare dintre ei. Nu neglijam pe nimeni. Toti ceilalti pacienti primesc ingrijirea de care au nevoie. Totul a reintrat in normal. Niciun spital nu si-a modificat capabilitatea”, a declarat ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, aflat duminica la Spitalul Floreasca , unde au fost internati mai multi dintre ranitii in dramaticul incendiu de la club Colectiv.

Citeste AICI cum au reactionat autoritatile dupa cel mai grav incendiu din Bucuresti!

urgente tragedie club Control„Toti pacientii nostri, inclusiv cei in stare grava, au demonstrat o evolutie stabila. Evaluarile le facem, de obicei la 48 de ore. Mai bine de jumatate din ei au fost deja reevaluati. Dar suntem abia la inceputul evolutiei unor boli extrem de grave si cu o evolutie imprevizibila. Suntem abia la inceput”, a declarat, la randul sau, prof.dr.Ioan Lascar, seful Clinicii de Chirurgie Plastica de la Spitalul Floreasca.

Pronosticurile medicilor in ce priveste sansele de supravietuire a persoanelor grav ranite in incendiul de la club Colectiv, produs vineri seara, sunt deosebit de pesimiste.
Este posibil ca jumatate din raniti sa nu supravietuiasca, spun reprezentantii spitalelor in care au fost internate cele peste 90 de victime aflate in prezent in stare grava sau critica.
Guvernul a intarit aceasta informatie si a decis infiintarea unei comisii care sa evalueze starea pacientilor.
Numarul deceselor in urma incendiului de la clubul Colectiv va creste semnificativ in urmatoarea perioada, existand posibilitatea ca acesta sa se dubleze, a concluzionat grupul de lucru convocat de premierul Victor Ponta duminica la Palatul Victoria.
Din acest grup, colectiv, fac parte premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea, Ministrul Apararii, Mircea Dusa, comandantul Spitalului Militar, Florentina Ionita Radu, prof. dr. Ioan Lascar, ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, si seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat.
„Din pacate, tragedia nu s-aincheiat vineri seara” – au spus la intalnire majoritatea celor prezenti.
S-a stabilit ca luni dimineata sa se faca o comisie de medici, din care vor face parte atat ministrul Banicioiu, cat si dr. Ioan Lascar, care vor merge la toate spitalele pentru a evalua starea pacientilor.
Acestei comisii i se vor alatura doi medici francezi, considerati a fi cei mai buni specialisti in arsuri.
De asemenea, Guvernul va decide pana la finalul acestui an infiintarea sau functionarea unui program special destinat recuperarii de care au nevoie persoanele ranite.
Mai bine mai tarziu decat niciodata!
foc artificii urgente tragedie club ControlVictimele au fost intoxicate cu fum si au inhalat inclusiv cianuri, a precizat, duminica, Raed Arafat.
„Sunt multe gaze toxice emanate”, a mai spus acesta.Numarul mortilor a crescut duminica, ajungand la 30 de persoane decedate. Cinci copii au ramas orfani, aproape 150 de persoane au fost ranite, dintre care 80-90 foarte grav, iar peste 10.000 de oameni au iesit pe strazile capitalei pentru a-si exprima solidaritatea cu familiile victimelor. Colectiv!

Spitalul Grigore Alexandrescu
Doi dintre minorii aflati la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu sunt intubati si prezinta arsuri pe 35% din suprafata corpului, respectiv 45%, a declarat purtatorul de cuvant al unitatii medicale, dr. Raluca Alexandru.
„La Spitalul Grigore Alexandrescu, sunt internati patru copii. Avem doi in terapie intensiva – o fata si un baiat. Fata are 16 ani, cu arsuri pe 45% din suprafata corpului, ea este intubata. Baiatul de 15 ani, cu 35% din suprafata corpului arsuri, este si el intubat. El are tetrapareza spastica, se gasea intr-un scaun cu rotile. Ambii prezinta si arsuri de cai respiratorii, au inhalat monoxid de carbon, au fost intoxicati cu monoxid de carbon”, a explicat medicul.
Ea a precizat ca toti cei patru pacienti minori prezinta arsuri la nivelul fetei, maini si pe trunchi.
„O alta fata, de 17 ani, se afla pe sectia de chirurgie plastica. Are 20% suprafata corporala arsuri. O a patra fata, de 17 ani, care este mai putin afectata prezinta policontuzii, a fost calcata la iesire. A inhalat monoxid de carbon, nu a pus probleme deosebite. Se afla internata pe sectia de toxicologie” a mai spus Raluca Alexandru.

Spitalul SRI
O italianca de 20 de ani si un roman de 35 de ani, raniti in urma incendiului de vineri seara, sunt in stare grava la spitalul SRI.
Spitalul Universitar - Bucuresti„Avem sapte pacienti, doi sunt stabili, pentru doi pacienti medicii sunt rezervati. Mai sunt doi cu o stare buna, care pot fi externati si un pacient cu rani usoare. Cei doi stabili sunt cu varstele de 30, respectiv 44 de ani si au fost stabilizati hemodinamic. Cei doi pentru care medicii sunt rezervati: e vorba de italianca de 20 de ani si un roman de 35 de ani , care sunt intubati si au o stare generala foarte grava. Pentru ei s-au practicat incizii de decompresiune si toaleta plagilor sub anestezie generala”, a declarat Ovidiu Marincea, consilierul de comunicare al directorului SRI.
„Avem doi cetateni spanioli care s-au prezentat intoxicati cu fum, care au o stare generala foarte buna si pentru ei medicii spun ca este posibila o externare chiar maine. Si mai avem un pacient roman cu rani usoare, care s-a prezentat pe 1 noiembrie, cu rani superficiale. E stabil hemodinamic si respirator. Atat pacientii, cat si familiile lor au benficiat de consiliere psihologica de la momentul internarii si pana in prezent”, a adaugat Ovidiu Marincea.

Spitalul de arsi
Arsura este cea mai severa agresiune care agreseaza corpul uman, iar modul de raspuns al pacientilor la aceasta agresiune este total individualizat!
Patru sau cinci dintre ranitii aflati la Spitalul de Arsi ar putea fi operati luni-a declarat purtatorul de cuvant al unitatii medicale, dr. Adrian Stanculea.
‘Maine vor avea loc operatii. Teoretic, exista o schita a interventiilor chirurgicale. Ea va fi definitivata luni dimineata. Lucrurile se pot schimba.Un bolnav care este stabil maine poate sa fie instabil. Patru sau cinci ar putea fi operati maine cu grade variate de arsuri. Unul, doi din Terapie Intensiva, dar si bolnavi care se afla in stare buna. Posibil sa fie mai multi din bolnavi operati maine’, a spus Stanculea.
In acelasi timp, medical Medicul Adrian Stanculea a dezmintit zvonul potrivit caruia institutia estein criza de medicamente. El a spus ca Ministerul Sanatatii a asigurat spitalelor tot ceea ce este necesar pentru tratarea ranitilor din incendiul de la clubul Colectiv si i-a sfatuit pe cei care vor sa faca donatii catre spitale sa sune inainte, pentru a vedea daca au nevoie de ceva
„Ieri am inteles ca a circulat pe Facebook un anunt cum ca Spitalul de Arsi nu ar avea medicamente si ca ar fi mari probleme financiare, lucru total fals”, a spus dr. Adrian Stanculea.

El a aratat ca astazi au venit la spital oameni si reprezentanti ai unor firme care au adus medicamente si pansamente, materiale pe care spitalul insa le are.

„Actul lor este foarte frumos, dar poate ca cel mai logic si cel mai bine ar fi sa sune la fiecare spital in parte, unde vor sa faca donatiile, sa-i intrebe pe cei de acolo daca au nevoie de ceva. E pacat, pentru ca oamenii iis risipesc banii si energia luandu-se dupaun motiv idiot si total tampit lansat pe Facebook de cineva care nu are nicio pregatire. Va rog, cei care vor sa doneze sa sune inainte la spital, sa vada daca e nevoie de ceva”, a spus medicul.
El a aratat ca Ministerul Sanatatii „s-a mobilizat exemplar” si a asigurat tot ce e nevoie, ca si mai multe firme de medicamente.

In fata camerelor Raed Arafat a precizat ca ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, merge duminica la toate spitalele pentru a vedea daca mai este nevoie de ceva.
Arafat a aratat ca nu s-a solicitat transport catre alte spitale si nici echipe medicale din strainatate, existand mesaje din partea mai multor ambasade in acest sens.
De asemenea, el a indicat ca nu exista probleme cu privire la capacitatea spitalelor si ca unitatile medicale pot reprograma cazurile care pot fi amanate.
Arafat a spus ca nu a primit nicio informatie noua cu privire la ancheta.

Spitalul Bagdasar-Arseni
Sapte pacienti in situatie dramatica!
Situatia este dramatica pentru cei sapte pacienti aflati la Spitalul Bagdasar-Arseni raniti in incendiul de la clubul Colectiv, acestia avand nevoie de ventilatie mecanica, insasansele de supravietuire sunt bune, pentru ca beneficiaza de toata ingrijirea, la standarde europene, a afirmat directorul medical al unitatii, prof. univ. dr. Radu Mircea Gorgan.

Urgenta Floreasca incendiu club Colectiv‘Suprafata arsa a corpului este de minim 30%, ceea ce face din ingrijirea lor o problema delicata, dar care intruneste la ora actuala conditiile de a fi facutain conditii optime’, a precizat el, adaugand ca isi vor putea reveni complet in luni si ani de zile.
Tanara care a decedat avea arsuri pe 90% din suprafata corpului, sansele de supravietuire in acest caz fiind de sub 1%, a adaugat dr. Gorgan.

‘In prezent, situatia este sub control, se urmeaza procedurile impuse de protocoale. Pastram legatura in primul rand cu ministrul Sanatatii si cu secretarul de stat Sandesc a carui specialitate de reanimare ATI este binecunoscutasi a caror indicatii sunt binevenite, ni se asigura suport material din rezerva ministerului, se asigura pentru zilele urmatoare o aprovizionare suficientain ceea ce priveste substituentii perfuzabili si in primul rand necesitatile de albumina umana, care la astfel de pacienti reprezinta un suport vital’, a afirmat dr. Gorgan.
Conform acestuia, medicii actioneaza acum pentru a limita progresia leziunilor iar in urmatoarele zile se va trece la primele proceduri chirurgicale.
‘Munca plasticienilor este la ora actuala cea mai importanta. Intreaga lor stradanie se adreseaza repararii acestor leziuni . Pentru ingrijirea acestor pacienti a fost deschis un nou compartiment, realizat recent. Este perfect pregatit pentru ingrijirea bolnavilor arsi’, a subliniat prof. univ. dr. Radu Mircea Gorgan.
17.30 O tanara in varsta de 26 de ani, ranita in incendiul de la Clubul Colectiv, a decedat, in jurul orei 17.00, la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, a declarat purtatorul de cuvant al unitatii medicale, Florin Bica. Bilantul deceselor ajunge astfel la 30.

Este al doilea deces inregistrat astazi la „Bagdasar-Arseni”.

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB)
‘Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti detine toate materialele sanitare si medicamentele necesare pentru tratamentul pacientilor internati’, a afirmat SUUB intr-un comunicat de presa.
Totodata, reprezentantii SUUB subliniaza ca nu au lansat niciun apel pentru colectarea de materiale si medicamente sanitare.
‘Orice solicitare de acest fel va fi transmisa doar de catre reprezentantii Spitalului’, sustine sursa citata.

Spitalul de Urgenta Floreasca
Seful Clinicii de Chirugie Plastica a Spitalului ”Floreasca”: Tratarea unei persoane cu arsuri grave costaintre 500.000 si un milion de euro!”

Costul tratamentului unei persoane cu arsuri este intre 500.000 si un milion de euro, pentru o perioada de trei luni, cât poate dura perioada necesara vindecarii unui pacient care a suferit arsuri grave, a declarat, duminica, seful Clinicii de Chirugie Plastica a Spitalului ”Floreasca”, Ioan Lascar.
El a adaugat ca tratamentul unui pacient cu arsuri se intinde pe mai multe saptamani si poate depasi chiar trei luni.
Ioan Lascar a menţionat ca tratamentul unui pacient cu arsuri este mai scump decât un transplant de organe. El a explicat ca numai o alifie cu care se unge un bolnav pe zi costa aprozimativ 1.000 de euro.

Nu conteaza. Ne costa cat e nevoie„, a raspus premierul Victor Ponta.

In acest context, Ponta le-a cerut ministrului Sanatatii si secretarului de stat Raed Arafat sa elaboreze un program special pentru tratarea si recuperarea bolnavilor cu arsuri, astfel incât acestea sa primeasca finanţare de la bugetul de stat.
Probabil de asta merg toate asa bine la noi. Niciunul din cei doi nu e de specialitate. Dar sigur vor elabora. Amandoi, colectiv!

Spre seara, un comunicat al Ministerului anunta ca dintre persoanele internate in cele 12 unitati sanitare ale Capitalei, s-a stabilit cu certitudine identitatea a 38 de persoane, fiind continuate activitatile specifice pentru stabilirea identitatii unui numar de 29 persoane.

Managerul Spitalului Militar Central, Florentina Ionita-Radu, a facut un apel la cetateni sa doneze sange „etapizat”, pentru ca in prezent se acopera necesarul, iar ministrul Sanatatii, Nicolae Banicioiu, a spus ca in prezent sunt 7 metri patrati in banca de piele care pot acoperi nevoile.
“Sangele sta cel mai bine la donator”, a spus Ioniţa.
„Inclusiv rude ale victimelor si-au exprimat intentia sa doneze piele, dar pentru moment nu este nevoie”, a spus Banicioiu

Ionita a precizat ca nevoia de sange este permanenta, dar in prezent exista rezerve suficiente pentru a acoperi necesarul pentru tratarea victimelor tragediei de la Clubul Colectiv.
Solidaritate europeana!
Doi medici din Israel colaboreaza cu chirurgii romani de la Spitalul Bagdasar-Arseni, iar o echipa de medici specialisti din Franta urmeaza sa soseasca in aceasta seara la Bucuresti, a anuntat ambasadorul Frantei în România, Francois St. Paul, care s-a aflat astazi la locul tragediei.

26 de persoane decedate de la Institutul Mina Minovici au fost identificate si au fost efectuate autopsiile medico-legale dispuse de procuror.
Raportul final al autopsiilor implica insa mai multe analize al caror rezultat poate dura si pana la doua saptamani, urmand sa fie efectuate mai multe investigaţii, intre care si analize toxicologice pentru a se stabili exact ce substante sau ce grup de substante au provocat decesul victimelor.
In ceea ce priveste ancheta, au fost ridicate noi mijloace materiale de proba ce urmeaza sa fie folosite pentru lamurirea imprejurarilor in care a avut loc incendiul de vineri seara.

Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti ridica de la sediile mai multor institutii publice si private documentele apreciate ca fiind utile solutionarii cauzei.
La sediul Politiei Capitalei, continua audierile de martori.
In continuare se verifica starea de sanatate a persoanelor internate in unitatile spitalicesti, pentru a se stabili care dintre acestea pot fi audiate, precizeaza comunicatul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.