Nu există niciun plan B

„Nu există niciun plan B și nici vreo planetă B” – este mesajul secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, către participanții la Conferința asupra climei.

Întâlnirea, la care sunt așteptați reprezentanții a 195 de țări, este programată în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie, la Paris.

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, a făcut un apel la adresa țărilor membre, să vadă dincolo de interesele lor naționale în ceea ce privește semnarea unui acord cu privire la limitarea încălzirii globale.

Ban Ki-moon s-a declarat „optimist în termeni rezonabili”, referitor la succesul negocierilor pe marginea acestui subiect.

El a precizat că discuțiile similare, derulate la Bonn, au fost „lente” și „frustrante” pentru că „negociatorii au pornit de la perspective naționale foarte înguste”.

Încălzirea globală reprezintă una dintre cauzele principale de dispariție a unor specii de plante și animale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.