Târg de toamnă în Parcul Lumea Copiilor

Pe aleea de intrare în Parcul Lumea Copiilor, în imediata apropiere a Palatului Copiilor, începând de astăzi, bucureștenii își pot face cumpărăturile de toamnă.

Târgul organizat de către Primăria Sectorului 4, sub denumirea de „Zilele Recoltei”, reunește peste 150 de producători agricoli din toată țara. Ei vor expune, până pe 4 octombrie, de la mezeluri și brânzeturi, până la fructe și legume de sezon. Cei care vor vizita târgul vor putea cumpăra produse făcute după rețete tradiționale, pâine la țest, păstrăv în creangă de brad, saramură de crap, sarmale, zacuscă, plăcinte și dulciuri de casă sau conserve preparate după rețete tradiționale.

Gospodinele sunt și ele invitate la târg, pentru a-si face aprovizionarea de toamnă, iar Primarul Cristian Popescu-Piedone le asigură că vor găsi legumele și fructele de sezon la prețuri pentru orice buzunar și vor putea cumpăra cantități mai mari, necesare pentru prepararea conservelor de iarnă.

Nu vor lipsi nici mustul, tradițional în această perioadă, și nici standurile unor renumiți producători viticoli. Acestea se vor asezona cu grătarele sfarainde cu mititei, pastramă, costițe și friptură de miel, cârnați.
Și pentru a întregi atmosfera de sărbătoare câmpenească, organizatorii le oferă vizitatorilor târgului și recitaluri de muzică populară.

Autor: Mircea Apostolescu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.