Blue Noise şi violoncelistul Răzvan Suma, în recital la Sala Radio

Scurt exerciţiu de imaginaţie: alegeţi una dintre melodiile preferate. Scoateţi apoi, unul câte unul, instrumentele muzicale sau orice efect special şi păstraţi doar vocea umană. Şi nu una singură, ci şase voci cu un timbru deosebit, minunat armonizate, care interpretează melodii de jazz sau şlagăre pop-rock din repertoriul internaţional, fără nici un acompaniament muzical, redând doar vocal sonoritatea instrumentelor.

La o astfel de experienţă sonoră inedită vă invită vineri, 2 octombrie (ora 19:00), la Sala Radio, Blue Noise, formaţie ai cărei membri însumează cea mai relevantă experienţă în muzica a capella din România. Blue Noise este trupa a capella pe care aţi apreciat-o în martie, cu piesa Love Won’t Run Away, în finala naţională Eurovision. Momentul a reprezentat o premieră muzicală în România: a fost prima oară când o astfel de compoziţie a cappella a intrat în finala naţională a prestigiosului concurs.

Ceea ce îi defineşte aşadar pe cei de la Blue Noise, care se autointitulează generic „laboratorul de voci”, este sonoritatea deosebită: melodiile lor sunt exclusiv vocale, interpretate fără nici un acompaniament orchestral. Cei 6 membri ai trupei: Veronica Prodan, Elena Moroşanu, Ana-Cristina Leonte, Mihail Grigore, Bogdan Tudor, Denis Bolborea, vor avea de această dată un invitat special pe scena Sălii Radio, în cadrul unui eveniment excepţional în care vocile Blue Noise se vor lăsa completate de sunete de violoncel. Este vorba despre violoncelistul Răzvan Suma, solist concertist al orchestrelor radio, care, pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice şi cunoscutele sale turnee naţionale derulate sub genericul Vă place… ?, a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie.

Premianţi ai multor concursuri muzicale instrumentale, vocale, de jazz şi cu foarte multe colaborări cu artişti cunoscuţi din ţară, dar şi din străinătate, membrii trupei Blue Noise vă propun la Sala Radio un recital cu piese din repertoriul internaţional (câteva dintre ele interpretate chiar în aranjamentul propriu). Veţi asculta Chanson D`Amour (The Ra- Da- Da- Da- Da Song), When You Wish upon a Star, Seaside Rendezvous, Under Pressure, Prime Time Blues, Pass me the Jazz, Le Grand Tango, La Vie en Rose sau Love Won`t Run Away.

În trupa Blue Noise, Veronica Prodan este soprană, Elena Moroşanu – mezzosoprană, Ana-Cristina Leonte – alto, Mihail Grigore – tenor, Bogdan Tudor – bas, percuţii, Denis Bolborea – beatbox, looping and live fx. Ana–Cristina este cunoscută din trupa Javra şi cvintetul de jazz care îi poartă numele. Elena Moroşanu s-a făcut remarcată cu proiectele personale sub numele Helen şi este songwriter pentru Hahaha Production. Mihail Grigore este violoncelist masterand la Academia de Muzică din Bucureşti. Denis Bolborea e cunoscut în primul rând drept coregraf din zona contemporană. Tânăr şi foarte activ, cu reale aptitudini muzicale, a participat la emisiuni tv muzicale. Fost component al corului Madrigal, Bogdan Tudor a fost şi membru al trupei The 50’s, care cântă alături de Ştefan Bănică. Veronica Prodan, cea mai tânără membră Blue Noise, studiază pedagogia la Universitatea de Muzică din Bucureşti şi cântă încă din copilărie.
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.