Greva piloţilor de la Lufthansa va afecta, mâine, zborurile din Germania

Sindicatul german al piloţilor, Cockpit, va extinde până mâine greva de la Lufthansa, după ce, astăzi, au fost anulate 84 de zboruri pe distanţe lungi, din cauza disputelor privind salariile, beneficiile şi reducerile de costuri, transmit Deutsche Welle şi Reuters.

Cockpit, care reprezintă aproximativ 5.000 de piloţi de la Lufthansa şi subsidiara Germanwings, a anunţat că în timpul grevei de miercuri vor fi afectate zborurile pe distanţe scurte şi medii din Germania.

Pasagerii afectaţi de grevă vor fi dirijaţi spre alte companii aeriene, a anunţat Lufthansa.

Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, va opera, marţi, 90 de zboruri intercontinentale şi şapte zboruri cargo folosind piloţi voluntari, după ce sindicatul a declanşat a 13-a grevă din ultimele 18 luni. Acţiunile de protest au costat anul acesta Lufthansa aproximativ 100 de milioane de euro.

Conducerea Lufthansa vrea să reducă costurile transferând lunar un avion Germanwings către o nouă divizie low-cost numită Eurowings, cu sediul în Austria, unde nu se aplică legislaţia muncii din Germania.

Purtătorul de cuvânt al Cockpit, Markus Wahl, a afirmat că, pe durata negocierilor, directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr, a refuzat să întârzie relocarea locurilor de muncă.

Şefii Lufthansa au respins sugestiile sindicatului privind modul în care pot fi realizare economii de o jumătate de miliard de euro, ceea ce arată că firma vrea să încalce acordurile colective existente şi să slăbească sindicatul, a apreciat Wahl, avertizând că sunt posibile şi alte acţiuni de protest în această săptămână.

Cockpit se opune intenţiei conducerii Lufthansa de a elimina sistemul de pensionare anticipată, care le permite piloţilor să iasă la pensie la 55 de ani. Astfel, piloţii de la Lufthansa vor să menţină posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani, cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani. Sindicatul a fost de acord cu majorarea vârstei medii de pensionare a piloţilor la 60 de ani.

Lufthansa se confruntă cu dificultăţi, în urma concurenţei venite de la companiile low-cost, precum easyJet şi Ryanair, şi a companiei Etihad, din orientul Mijlociu, care a preluat o participaţie în grupul german Air Berlin.

Sursă: Agerpres

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.