A început Postul Sfintei Marii

În fiecare an, la 31 iulie este Lăsata Secului. Anul acesta, sărbătoarea a fost marcată pe 30 iulie, deoarece 31 a fost vineri, zi de post. Postul mai este numit si postul lui august însă nu s-a ținut dintotdeauna în această perioadă.

Data și durata postului au fost uniformizate abia în 1166 la sinodul din Constantinopol, când s-a stabilit că postul va începe pe data de 1 august și se va termina pe 14, înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

În zonele rurale există legenda potrivit căreia, acest post face parte din Postul Mare, însă pentru că oamenii ieșeau istoviți în iarnă, el a fost scurtat, iar ultimele două săptămâni se țineau în luna august, înainte de această mare sărbătoare. De aceea, această perioadă este la fel de strictă precum zilele Postului Mare.

Între 31 iulie si 14 august, cei care țin post nu trebuie să consume carne, ouă, lactate și nici untdelemn, cu excepția zilelor de sâmbăta și duminica, sau a zilelor care au dezlegare.
În 6 august, de Schimbarea la Față, este permis consumul de pește și vin. Cele mai importante zile de post sunt lunea, miercurea și vinerea.

Tradiția spune că lunea se ține post pentru căsătorie și spor în casă, iar miercurea este ziua dedicată Maicii Domnului. Vinerea este ziua îngropării Lui Iisus, așa că este cea mai importantă. Miercurea și vinerea creștinii participă la Sfântul Maslu și nu spală decât după apusul soarelui.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.