Cu artistii la ceaune – Alina Manole „La Copac”

Alina Manole cântă despre Luna Pătrată, despre unicorni, așteptări, iubiri adânci sau trecătoare. Este singulară prin muzică, vers în limba română și atitudine. În 2014 a scos propria rețetă pentru fericirea (din diminețile) de Luni și, pentru că se pricepe de minune, a acceptat să vină cu rețeta ei și încă vreo câteva mai pământene în bucătăria La Copac.

Artista va găti la ceaune un Borș clar de cocoș și o Tocăniță de vițel cu sos de roșii și vin, cu garnitură de paste.
Cui nu-i vine să creadă, să poftească mai devreme și să vadă jupâneasa cântătoare la munca de lângă foc. Cine a mai gustat din bucatele ei, știe că talent are și la gătit, nu doar la cântat! Și e meșteră în ale învârtitului în ceaun cu descânt de dragoste!

Prânzul fericit începe a fi servit de la ora 1, iar în farfurii pune însăși jupâneasa!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.