Am reusit! Primaria sectorului 1 isi cere scuze pentru greseala Politiei Locale!

Primăria Sectorului 1 cere scuze public pentru incidentul din data de 1 iulie 2015, în care două persoane, care mergeau cu bicicleta, au fost amendate de către agenţii locali ai Sectorului 1 pentru faptul că circulau fără cască de protecţie, deşi acest lucru nu este sancţionat de lege.

Asta dupa ce cazul a fost mediatizat astazi la Bucuresti fm in Pauza de Pranz.

Conform unor prevederi mai vechi ale legislaţiei rutiere, bicicliştii erau obligaţi să fie dotaţi cu echipament de protecţie. Noua legislaţie rutieră nu obligă, doar recomandă bicicliştilor să poarte pe drumurile publice echipamente de protecţie.

Din cauza unei erori materiale Poliţia Locală Sector 1 nu a actualizat formularele de contravenţie şi nu a instruit personalul în vederea aplicării noii legislaţii rutiere, agenţii Poliţiei Locale aplicând eronat prevederi ale legislaţiei rutiere învechite.

Cele două persoane care au fost sancţionate în baza unor prevederi legale abrogate vor fi invitate la sediul Poliţiei Locale Sector 1 pentru a li se anula procesele verbale de contravenţie.

Începând de vineri, 3 iulie 2015, când acest incident a ajuns în atenţia opiniei publice, Primăria Sectorului 1 s-a autosesizat şi a început un audit la Poliţia Locală pentru a verifica dacă agenţii locali sunt instruiţi conform legislaţiei la zi.

Acest incident a fost cauzat şi de frecventele modificări ale legislaţiei rutiere.

Încă o dată Primăria Sectorului 1 cere scuze public faţă de cele două persoane sancţionate eronat.

Opriți de către Poliția Locală Sector 1, pe Calea Grivitei, în zona Gării de Nord, 2 biciclisti au fost sanctionati pentru că unul dintre ei nu purta cască de protecție.

Bogdan Balas de la Adevaratii Veloprieteni a povestit astazi, la Mihaela Ionita, in Pauza de pranz, intamplarea din filmulet:

Afla intreaga poveste AICI.

proces verbal

 

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.