Află ce evenimente au loc astăzi, în Capitală!

Teatru:

teatru19:00

”Mobilă și durere” de Teodor Mazilu, unul dintre spectacolele cu cele mai multe nominalizari la Gala UNITER din 25 mai, realizat de directorul de scenă Victor Ioan Frunză, cu: George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Andrei Huțuleac şi Alexandra Fasolă sau Irina Bucescu, la Centrul Cultural pentru UNESCO Nicolae Bălcescu

19:30

”Împăratul neîmpărat”, comedie găzduită de Teatrul Nottara, la Sala George Constantin

”Mă mut la mama”, un spectacol cu Adriana Trandafir, ce se joacă la Teatrul de pe Lipscani –

20:00

”Nebun din dragoste”, spectacol montat de Claudiu Goga, cu: Gavril Pătru, Diana Cavallioti, Mihai Călin, Ioan Andrei Ionescu, Camelia Moise, la Sala Atelier a Teatrului Naţional

”Dragoste în patru tablouri”, spectacol la Teatrul Naţional I.L.Caragiale, Sala Mică

”Joc de pisici”, un spectacol de Gelu Colceag, cu: Virginia Mirea, Adela Mărculescu, Tania Filip, Mihaela Teleoacă, Dan Aștilean, la Creart

”Ce ne spunem când nu ne vorbim”, spectacolul lui Chris Simion, realizat cu actorii: Cristian Iacob, Ilinca Goia, Vitalie Bichir, Gabriela Iacob, la Godot Cafe Teatru, prezentat de Compania de Teatru D’AYA din Bucureşti

”Cherchez la femme”, spectacol de pantomimă prezentat de Compania Passe Partout DP, la Palatul Naţional al Copiilor

”Maitreyi”, adaptare după Mircea Eliade, un spectacol în care îi vedeţi pe: Maia Morgernstern, Vlad Zamfirescu, Doru Ana, Anca Sigartău, la Palatul Naţional al Copiilor, prezentat de Compania de Teatru D’AYA

”Noaptea one man show-ului”, succesiune de trei reprezentații, la Teatrul În Culise

Alte evenimente:

Prima ediţie a Festivalului de Film pentru Nevăzători se încheie azi cu 2 proiecţii ce au loc la sala Elvira film_yugopolis_ru5-680x365Popescu a Institutului Francez astfel:

– de la ora 18:00, drama „Poziţia copilului” realizată de Călin Peter Netzer;
– de la ora 20:30, comedia „America, venim!” de Răzvan Săvescu.

În Grădina cu Filme a centrului CreArt, azi de la ora 20:30 rulează dramedia „Thank You for Smoking / Mulţumim că fumaţi!” regizată de Jason Reitman cu Aaron Eckhart în fruntea distribuiţiei.

Festivalul EUROPAfest vă propune azi dublul recital de jazz susţinut de Zadeno Trio şi Mynah din Italia, de la ora 20:00 în Caffe Ibis Nord.

Big Band-ul Radio dirijat de Ionel Tudor, vă invită azi, de la ora 19:00, la o întâlnire de neratat la Sala Radio cu una dintre cele mai apreciate voci ale jazz-ului românesc, Teodora Enache, o artistă cu o bogată carieră internaţională.

În cadrul Stagiunii de marţi seara, la sala mică a Ateneului Român de la ora 19:00 are loc un recital de fagot susţinut de Cristiana Crăciun, Cristina Raita, Vlad Maier, Angelo Mihai Alexandru şi Duda Vlad Dănilă. La pian: Mihai Murariu. În program lucrări de Rossini, Verdi, Bizet, Mihail Glinka, Julius Fucik şi alţi compozitori.

Tot de la ora 19:00, Cvartetul Arcadia susţine un concert la Palatul Tinerimea Română, având în program pagini celebre din creaţia lui Haydn (Cvartetul „Gluma”), Bartók şi Janáček (Cvartetul „Scrisori intime”).

La Muzeul Muncipiului Bucureşti-Palatul Suţu la ora 18:00 este vernisată expoziţia „Centenar Gellu Naum”, organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, ce poate fi vizitată până pe 1 iunie.

Autori: Andreia Bârsan, Cătălin Duţă

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.