Radio România Timişoara – istoria a început acum 60 de ani

RadioRomania Timisoara1Ziua de 5 mai 1955 rămâne una de referinţă, marcând ieşirea în eter a primei emisiuni a Studioului Regional Radio Timişoara. Primii crainici au fost Andrei Dângă şi Emilia Culea. „După soţul şi băiatul meu, radioul a fost cea mai statornică dragoste a mea. Dacă aş fi din nou tânără, mi-aş alege aceeaşi profesie”, avea să mărturisească peste ani „veterana” Emilia Culea.

Au urmat ani tot mai grei, în care redactorii şi reporterii trebuiau să respecte rigorile tot mai durei cenzuri comuniste, dar în care unii au reuşit, prin exprimări eufemistice, să ocolească indicaţiile celor care dădeau aprobările pentru emisie. Au ajuns astfel în eter mesaje pe care era mai greu să le auzi la posturile centrale, dar şi informaţii culturale veritabile, inclusiv dedicate civilizaţiei populare sau folclorului din zonă.

În 12 ianuarie 1985 a venit Ordinul de întrerupere a emisiunilor tuturor posturilor regionale. Dictaturii Ceauşescu îi era mai simplu să cenzureze ceea ce pleca strict de la Bucureşti. A fost greu pentru cei ţinuţi acum departe de ascultători. „Am avut în cei cinci ani neşansa ca, locuind în prejmă, să trec în fiecare zi pe lângă studio. Era o dureroasă, zilnică aducere aminte” îşi amintea în 1991 regretata Adina Ene Ostoici.

Adevărata renaştere a radiofoniei bănăţene a venit în 1989, odată cu Revoluţia. „Când am auzit prima dată Aici Radio Timişoara Liberă! am tresărit din adâncul fiinţei.[…] Casa Radio Timişoara era un far al libertăţii depline. Spun casa pentru că toţi cei care au lucrat acolo până în 1985 au trăit ca într-o familie. Ne raportăm şi acum la acele momente, ne bucurăm, şi nu am obosit încă să repovestim şi să retrăim acele zile”, mărturiseşte Felicia Ristea, redactor.

Evenimentele s-au succedat rapid: anul următor a fost al primelor transmisiuni de la Catedrala Mitropolitană şi de la un concert simfonic. Moara cu noroc a fost în 1992 primul spectacol – emisiune de radio, cu participarea spectatorilor. Au urmat primele transmisiuni din elicopter, de pe Muntele Găina sau de la 1.200 m adâncime, din mina Anina. La finele lui 1999 era transmis în premieră integral un spectacol de teatru liric de la Opera Româna din Timişoara.

Trecerea în noul mileniu a însemnat şi modernizarea radicală a radioului. S-a trecut treptat la editare şi arhivare digitală şi a apărut prima versiune a paginii de Internet www.radiotimisoara.ro. Pe 3 august 2006, chiar de Ziua Timişoarei, a început primul program FM distinct, pe 105,9 MHz, oferit ca o alternativă a programelor AM şi transmis şi prin satelit. Aceste programe s-au diversificat în timp: emiţătorului FM din Timişoara i s-au adăugat altele la Făget-Coşeviţa şi apoi la Arad. Primul program dedicat exclusiv arădenilor a fost realizat pe 1 noiembrie 2011.RadioRomania Timisoara2

Mesajele vin acum direct de pe telefoanele ascultătorilor, sub formă de SMS, sau chiar drept comentarii pe site sau Facebook. Astăzi Radio Timişoara înseamnă emisiuni în 10 limbi transmise pe patru frecvenţe, folosind emiţătoare moderne, care acoperă o mare parte a judeţelor din vestului României. Toate cele trei programe, FM, AM şi Arad FM (distincte la unele ore), sunt transmise în cele mai bune condiţii online, deci pot fi acum ascultate din orice colţ al lumii, alături de sute de ore de emisiuni înregistrate. Cei care accesează site-ul au la dispoziţie ştiri proaspete, însoţite de fotografii în exclusivitate, secvenţe audio şi chiar video.

60 de ani au transformat lumea radioului într-o aventură multimedia la care nimeni nu visa în 1955.

Lasă un răspuns