Monica Niculescu și Andreea Mitu, în calificări la turneul de la Madrid

turneu tenis MadridMonica Niculescu şi Andreea Mitu vor juca în calificări la turneul WTA de la Madrid.

Niculescu (61 WTA) o va înfrunta în primul tur pe Gabriela Dabrowski (Canada), aflată pe locul 185 în ierarhia WTA. Învingătoarea va juca pentru accederea pe tabloul principal cu Katerina Bondarenko (Ucraina) sau cu Marina Erakovic (Noua Zeelandă).

Andreea Mitu (100 WTA) va juca în primul meci din faza preliminară cu rusoaica Alla Kudryavtseva (127 WTA). Dacă va trece de aceasta, Andreea ar putea să o întâlnească pe ucraineanca Lesia Ţurenko sau pe olandeza Richel Hogenkamp în ultimul tur preliminar.

Ambele meciuri din calificări sunt programate să se dispute astăzi, în jurul orei 16:00.

La turneul de la Madrid sunt confirmate până acum alte două sportive românce pe tabloul principal.
Simona Halep va fi a doua favorită a turneului a cărui finală a pierdut-o anul trecut în faţa rusoaicei Maria Sharapova, pe tabloul principal urmând să se afle şi Alexandra Dulgheru, care a primit un wildcard din partea turneului patronat de Ion Țiriac.

Turneul de la Madrid este dotat cu premii în valoare totală de 4.185.405 euro.

Sursă: Agerpres

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.