Bucuresti FM îţi recomandă evenimentele culturale ale zilei!

Spectacolele serii:main

19:00
”Dumnezeul de a doua zi”, de Mimi Brănescu, cu: Mirela Oprişor și Vlad Zamfirescu, la Teatrul Act.

”Jocul vieţii şi al morţii”, adaptare liberă după textul lui Horia Lovinescu, o nouă întâlnire cu Horaţiu Mălăele în triplă ipostază- scenarist, regizor și actor, la Teatrul de pe Lipscani. În distribuție se regăsesc, alternativ: Pavel Ulici / Bogdan Mălăele, Mihai Stănescu / Lari Giorgescu, Crina Semciuc / Ada Condeescu, Şerban Georgevici/ Mircea Constantinescu.

”Stele rătăcitoare”, spectacol prezentat de TES, la Teatrul Mic, cu Rudi Rosenfeld în rolul principal.

19:30
”Micul infern” de Mircea Ștefănescu, spectacol în regia lui Mircea Cornișteanu, la Sala Pictură a TNB Distribuţia reuneşte nume importante, din generații diferite ale trupei: Ileana Stana Ionescu, Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Marius Rizea, Dragoş Stemate, Daniel Badale, Fulvia Folosea.

”Revizorul” de Gogol, spectacol în regia lui Felix Alexa, cu: Marius Manole, Mihai Constantin, Ana Ciontea în rolurile principale, la Sala Studio a Teatrului Naţional.

”Kean”, spectacol la Teatrul Mignon.

20:00
”Suntem ceea ce iubim”, spectacol pe versuri de Nichita Stănescu și muzica lui Frédéric Chopin, cu: Alex Bogdan, Niculae Ionuţ, Andrei Huțuleac, Laura-Maria Vlădoiu, acompaniați de Naomi Guttman la pian. Spectacol prezentat la Teatrul Luni de la Green Hours.
Reprezentație aniversară: 2 ani de la premieră!

”Nebun din dragoste”, spectacol montat de Claudiu Goga, cu: Gavril Pătru, Diana Cavallioti, Mihai Călin, Ioan Andrei Ionescu, Camelia Moise, la Sala Atelier a Teatrului Naţional

”Două Vizite”, o adaptare după Cehov, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor

”Testosteron”, spectacol la Godot Cafe Teatru

Spectacolele programate în cadrul festivalului ”Serile Teatrului Studențesc”, Ediția a XVII-a, eveniment găzduit de Casa de Cultură a Studenților din București; de la ora 17:00, ”Jucătorii de cărți”, de la 18:30, ”Halloween” și de la 19:50, ”Demonstrația”.
Intrarea este liberă.

Institutul Cultural Român găzduieşte de la ora 18.00, primul eveniment din seria „ArtIntro”, în cadrul căruia criticul Andrei Rus propune vizionarea dramediei „Toată lumea din familia noastră” de Radu Jude, urmată de discuţii cu publicul despre cum poate fi înţeles filmul şi despre modul în care a fost realizat.

În Sala Studio a Teatrului Odeon, de la ora 19.00 are loc o ediţie specială a Serilor de poezie şi muzică, organizată de Muzeul Literaturii Române şi gazde, dedicată poetului Nichita Stănescu, de la a cărui naştere se împlinesc, astăzi, 82 de ani. Programul serii cuprinde: vernisajul expoziției „Nichita şi prietenii”, lansarea volumului „Vin perşii, mamă!, Armonii poetice” (carte + CD) şi un recital din creația poetului susţinut de actorii Mihai Smarandache, Silvian Vâlcu, Sabrina Iaşchevici, Marius Damian. Muzica: Adrian Naidin.

Muzeul Municipiului Bucureşti marchează Ziua Mondială a Teatrului (27 martie) cu spectacolul „Vorbe, vorbe, vorbe” – cinci texte de Dumitru Solomon în regia Deliei Nartea, interpretate de Luminiţa Bucur, Oleg Apostol şi Alexandru Sinca de la ora 19.00 la Palatul Suţu.

Un spectacol-lectură în memoria dramaturgului Valentin Nicolau în regia lui Victor Ioan Frunză, pornind de la piesa într-un act „Oriunde mă duc, numai de mine dau” începe de la ora 18.30, în grădina Cafenelei Cărtureşti, urmat de lansarea volumului omonim.

În cadrul „Stagiunii de marţi seara”, în cele două săli ale Ateneului Român au loc tot atâtea recitaluri:
– în Sala Mare, violonistul Emilian Piedicuţă, acompaniat la pian de Clementina Ristea-Ciucu, interpretează Rapsodia nr. 1 de Bartók, Sonata nr. 2 în re major de Prokofiev şi Sonata nr. 1 în sol major de Brahms;
– în sala mică, pianista Daria Tudor interpretează Sonata „Appassionata” de Beethoven, Scherzo nr. 2 şi Sonata nr. 2 în si bemol minor de Chopin.

Două expoziţii sunt vernisate la ora 19.00:
– cea colectivă intitulată „Discriminări urbane”, la Victoria Art Center;
„Bogăţia multilingvismului: expoziţia folosirii limbilor în istoria Clujului” la Institutul Balassi al Ungariei.

Tot două sunt şi conferinţele:
„Istoricii şi monarhia. Nicolae Iorga sfătuitor al suveranilor”, susţinută de la ora 18.00 de prof. dr. Georgeta Filitti în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”;
„Tinerii, între amăgire şi dezamăgire”, susţinută de la ora 18.30 de Pr. Conf. Dr. Constantin Necula în amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti.

Încă două cărţi sunt lansate astă-seară:
– de la ora 18.00, „Viaţa de după Moarte” de Arhimandrit Serafim Alexiev, la Librăria Sophia;
– de la ora 19.00, volumul „Poezia” de Mircea Cărtărescu, care cuprinde integrala operei poetice a scriitorului, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.