Bucureşti FM îţi prezintă evenimentele culturale ale zilei!

19:00

”Amanta”, comedie în regia lui Armand Calinovici, o adaptare după celebra lucrare ”Incurcă lume” de A.D. Hertz, jucată de: Ilinca Goia, Monica Davidescu, Marius Rizea, Dorin Andone şi Armand Calotă, premieră găzduită de Teatrul de Comedie

”Steaua fără nume”, spectacol la Teatrul Elisabeta

19:30

”Împăratul neîmpărat”, spectacol găzduit de Teatrul Nottara, la Sala George Constantin

20:00

teatru - buna varianta rea”Bună varianta rea”, spectacol de pantomimă, o dramedie propusă de regizorul Vadim Rusu și de cei trei interpreți: Diana Vladu, Petrică Voicu, Petru Ciobanu. Spectacolul este găzduit deTeatrul Nottara, la Sala Horia Lovinescu, iar invitat special al reprezentaţiei este actorul Vasile Calofir.

”Doctori de femei”, spectacol prezentat la Palatul Naţional al Copiilor

”Poveşti despre tine”, social drama -comedy, pe texte de Ştefan Caraman, la Teatrul În Culise

21:00

”Dragostea durează trei ani”, o întâlnire cu actorii: Cristi Iacob, Ilinca Goia, Gabriela Iacob şi Vitalie Bichir, la Godot Cafe Teatru

Alte evenimente

La Movieplex azi începe prima ediţie a Comedy Short Film Festival @ Plaza România. Programul zilei cuprinde următoarele proiecţii gratuite:

# La sala 4:
– de la ora 17, Porţia de râs 1 din cadrul competiţiei, urmată de încă două ce rulează de la ora 19 şi, respectiv, 21.

# La sala 5:
– două Porţii de râs asigurate de filme ale competiţiei studenţeşti la orele 17 şi 21;
– şi încă una adusă de scurt-metrajele competiţiei de animaţie la de la ora 19.

Parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – Parcul Călăraşi, de lângă Piaţa Muncii, găzduieşte de azi „Zilele Filmului Creştin”, având ca invitaţi pe Preoţii Vasile Gavrilă, Gheorghe Holbea, Mihai Săsăujan şi Daniel Benga, pe regizorul Nicolae Mărgineanu şi pe criticul de film Elena Dulgheru care relansează 3 volume: „Tarkovski. Filmul ca rugăciune”, „Canonul lui Tarkovski” şi „Scara raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov”. Astăzi, de la ora 17 este prezentată drama „Ostrov / Insula” realizată de Pavel Lungin cu Piotr Mamonov în rolul Părintelui Anatoli care, după 34 de ani petrecuţi în mânăstire, încă se căieşte pentru trădarea şi crima săvârşită în tinereţe, rugându-se necontenit în singurătatea ostrovului său.

Institutul Cultural „Balassi” al Ungariei vă propune de azi o serie de filme care prezintă regimul comunist văzut prin ochii mai multor foşti ofiţeri şi colaboratori ai serviciilor de securitate, precum şi consecinţele acestor activităţi în viaţa lor. Proiecţiile sunt urmate de discuţii cu invitaţi speciali despre fenomenele prezentate în filme. Moderator: actorul Demeter András István.
Astăzi rulează:

– de la ora 18, documentarul „Viaţa unui informator” de Gábor Zsigmond Papp;

– de la ora 19.30′, thrillerul „Examenul” în regia lui Péter Bergendy.

În cadrul programului „Documentary Mondays”, Centrul Ceh prezintă de la ora 20 eseul realizat de Jaroslav Kratochvíl ca o reflecţie asupra motivelor vânătorilor, care decid asupra vieţii şi a morţii, ce urmăreşte linia subţire dintre pasiunes de a colecta trofee şi fetişism.

Autori: Andreia Bârsan şi Cătălin Duţă

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.