Le Roi Danse – Seară barocă la Sala Radio

O călătorie către cea mai elegantă şi mai opulentă curte regală a barocului european – Curtea lui Ludovic al XIV-lea, legendarul Rege Soare – într-o perioadă de înflorire pentru toate artele, este ceea ce vă propune Orchestra de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 25 februarie (ora 19:00), la Sala Radio.

le roi danseSub titlul Le roi danse (Regele dansează), referire la filmul regizorului belgian Gérard Corbiau, o frescă extrem de reuşită a vieţii artistice la Curtea Regelui Soare, vă veţi bucura de o seară specială de muzică barocă, un tip de eveniment mai rar întâlnit pe scenele bucureştene, dar extrem de apreciat în ţările vest europene. Veţi asculta lucrări semnate cei mai cunoscuţi compozitori ai vremii – Lully şi Couperin, în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio şi a sopranei Rodica Vică şi sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, care la doar 26 de ani este dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi şi, din stagiunea curentă, ocupă aceeaşi poziţie şi la Filarmonica din Sibiu.

De origine italiană, Lully, compozitorul oficial al Curţii lui Ludovic al XIV-lea, a cunoscut o ascensiune spectaculoasă, atât prin talentul său de curtean intrigant care ştia să îşi atingă interesele, cât şi prin modalitatea de a cultiva pasiunea monarhului pentru arte şi în special pentru dans şi pentru muzică. Rareori se aminteşte faptul că supranumele de Regele Soare provine chiar de la unul dintre rolurile interpretate de tânărul Ludovic al XIV-lea, în Baletul Nopţii.

Lully a compus tragedii, opere combinate cu balet, balete în care a impus în lumea muzicală dansuri ca menuetul, gavotta şi bourée-ul. A creat o formă de operă, cunoscută drept tragédie lyrique, pas important în dezvoltarea ulterioară a operei în forma pe care o cunoaştem astăzi.

Veţi asculta la Sala Radio partituri din compoziţiile lui Lully: Armide, Ballet de la Nuit, Idylle sur la Paix, Le Bourgeois Gentilhomme ş.a.

François Couperin, cel de-al doilea compozitor ale cărui lucrări – La Sultanne, Les Nations, L’apotheose du Lully, le veţi aprecia în concertul de la Sala Radio, a fost cel mai mare organist şi clavecinist al epocii, muzician tot al regelui Ludovic al XIV-lea.

Gabriel BebeseleaGabriel Bebeşelea este dirijor principal al Operei Naţionale Române Iaşi (din stagiunea 2011-2012), cel mai tânăr dirijor care ocupă o astfel de funcţie. În prezent, acesta urmează, în paralel cu activitatea dirijorală, studiile postuniversitare la Viena, la Universität für Musik und darstellende Kunst Wien. Bursa oferită în 2011 de Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti i-a permis un stagiu de asistenţă la una dintre cele mai bine cotate orchestre din lume, renumita Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam.

Desfăşoară, de asemenea, o activitate susţinută ca dirijor principal al ansamblului Sibiu Youth Orchestra, fiind unul din membrii fondatori ai acestuia. Din 2009 este dirijor şi al Icon Arts Ensemble. S-a impus în viaţa muzicală odată cu dobândirea Premiului I la Concursul de dirijat Jeunesses Musicales – Bucureşti, 2010.

Prezenţa dirijorului Gabriel Bebeşelea a fost remarcată atât pe podiumul de concert cu Orchestra Română de Tineret, Filarmonica George Enescu, Orchestra de Camera Radio, Szekelyfoldi Filarmonia, Filarmonica de Stat Sibiu, Filarmonica de Stat Dinu Lipatti – Satu-Mare, Camerata I Sedici, Camerata Harmonia Cordis, Camerata Liutaria, Ansamblul Stradivarius, cât şi în spectacolele lirice de la Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj-Napoca.Rodica Vica

Solistă invitată a multor opere şi filarmonici atât din România, cât şi din străinătate, Rodica Vică a debutat pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în 2010 (la vârsta de 24 de ani), şi de atunci a colaborat permanent cu această instituţie.
Soprana a susţinut numeroase concerte, spectacole şi turnee în România şi în Franţa, Luxemburg, Austria, Ungaria, Danemarca, Belgia, Germania şi Japonia.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.