Radio România îl susţine pe Jo Jo Dan în meciul său pentru titlul mondial

09. Jo Jo Dan la Radio Romania - Foto. Alexandru DoleaÎn partida programată la Sheffield boxerul britanic, Jo Jo Dan, originar chiar din acest oraş, îşi va pune în joc centura IBF (obţinută în august 2014), el fiind challengerul său oficial. Kell Brook (29 de ani) are 33 de meciuri la profesionişti şi le-a câştigat pe toate (22 prin KO), în timp ce Jo Jo Dan a disputat 36 de partide şi are 34 de victorii (18 prin KO) şi două înfrângeri.

Jo Jo Dan a devenit challenger oficial după victoria sa din 20 decembrie 2014, obţinută la puncte în faţa canadianului Kevin Bizier, într-un meci disputat pe parcursul a 12 runde, la Quebec.

„Mulţumesc Radio România pentru susţinere şi să ştiţi că acest meci e şansa vieţii mele, o şansă mare… O să dau tot ce pot ca să câştig detaşat, singurul mod în care pot să-i iau centura lui Kell Brook”, a declarat Jo Jo Dan astăzi, într-o conferinţă de presă organizată de Radio România, la Sala Radio.

Susţinut de Radio România în drumul său titlul mondial, Jo Jo Dan i-a avut alături, în timpul conferinţei de presă, pe Ştefan Alexiu şi Adrian Fetecău, cunoscuţi comentatori ai Radio România Actualităţi. Pentru toţi cei prezenţi a fost practic singura şansă de a fi aproape de Ionuţ Ion, cunoscut în boxul profesionist ca Jo Jo Dan, înaintea meciului său pentru titlul mondial. Luni, Ionuţ pleacă în Canada şi marţi începe pregătirea pentru importanta întâlnire.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.