Concert de Crăciun pentru copiii din Valea Plopului

concert copiiUn concert tradiţional de Crăciun, dedicat strângerii de fonduri pentru copiii din Valea Plopului, va avea loc sâmbătă, la Teatrul Elisabeta. Evenimentul va începe la ora 19:00.

Gazda spectacolului va fi actorul şi regizorul Dan Puric, concertul de colinde urmând să fie susţinut de corul de copii de la Valea Plopului. Banii strânşi din vânzarea biletelor vor fi donaţi centrului de la Valea Plopului şi Valea Screzii.

„Valea Plopului şi Valea Screzii sunt localităţi cunoscute în România graţie activităţii părintelui Nicolae Tănase, care de peste două decenii adăposteşte şi are grijă de copii abandonaţi, salvaţi de la avort, de copii ai străzii, de tineri alungaţi din orfelinate, de gravide şi mame alungate de familiile lor. Chiar dacă în aşezămintele de la Valea Plopului şi Valea Screzii se munceşte şi se produc bunuri în ateliere, este necesar sprijinul nostru pentru ca aceşti copii şi tineri să beneficieze de un trai decent şi de accesul la educaţie”, se arată pe site-ul teatrului Elisabeta.

Toţi cei care doresc să facă donaţii au la dispoziţie conturile RO98BPOS304027131515ROL01 – în lei, RO65BPOS304027131515EUR01 – în euro, şi RO12BPOS304027131515USD01 – în dolari americani.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.