Presedintele turc se opune egalitatii in munca dintre femei si barbati

Presedintele Turciei isi reafirma convingerile ideologice si impinge tara catre islamism.

Femeile şi bărbaţii nu pot ocupa aceleaşi tipuri de slujbe, deoarece este împotriva legilor naturii, a declarat astazi Recep Tayyip Erdogan, transmit agentiile DPA şi AFP.

“Nu poţi pune o mamă care alăptează pe o poziţie egală, cu aceleaşi aşteptări, cu un bărbat care nu are astfel de responsabilităţi”, a afirmat Erdogan în cadrul unei conferinţe privind femeile şi justiţia.

El a mai susţinut că “prioritatea” femeilor ar trebui să fie naşterea de copii, adăugând că acesta este modul islamic corect de viaţă. “Religia noastră (islamul) a trasat un loc pentru femei (în societate): naşterea copiilor”, a subliniat şeful statului.

“’Nu poţi pune femeile să ocupe aceleaşi slujbe ca bărbaţii, cum au făcut fostele regimuri comuniste. Să-i dăm o lopată şi să o punem să muncească? Nu poţi face asta. Este împotriva structurii ei delicate”, a afirmat Erdogan.

“Unele persoane înţeleg acest lucru, altele nu. Nu puteţi explica asta feministelor, deoarece ele nici măcar nu acceptă ideea de a fi mama”, a adăugat el.

Preşedintele, care a spus că egalitatea între sexe pe piaţa forţei de muncă este “împotriva legilor naturii”, a mai fost criticat anterior pentru că a spus că fiecare familie din Turcia ar trebui să aibă cel puţin trei copii, ca parte a eforturilor de a promova mai multe valori conservatoare.

În vârstă de 60 de ani, Erogan a făcut parte din Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), cu rădăcini islamice, din care a demisionat pentru a deveni preşedinte în august, un post, teoretic, non-partizan. El a fost premier din partea AKP timp de 11 ani, iar în prezent păstrează legături puternice cu această formaţiune.

Rata de participare a femeilor pe piaţa muncii din Turcia este relativ scăzută, de doar 29%, conform Băncii Mondiale, comparativ cu 54% în Germania şi 57% în SUA.

Femeile din Turcia suferă în mod special din cauza violenţei domestice. În 2013, 214 femei au fost omorâte de partenerii lor în Turcia, conform portalului independent de ştiri Bianet.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.